Tag Archives: iahnie

Iahnie de fasole cu cârnăciori

29 ian.

De regulă, îmi place să gătesc tot altceva. Ceva ce nu am mai mâncat până atunci, dar uneori sunt binevenite şi reţetele noastre tradiţionale. Probabil iahnia de fasole e cunoscută de toţi românii, dar o postez spre folosul celor începători într-ale bucătăriei 🙂 Să aveţi spor!

Ingrediente: 500 g fasole boabe, 2 morcovi, 3 cepe, 1 bucăţică slănină (50 g), 2 linguri pastă de gogoşari, piper boabe, foi de dafin,sare, 4 căţei de usturoi, 1 lingură de bulion, pătrunjel

Mod de preparare: Fasolea se pune într-un castron, se toarnă apă deasupra şi se lasă la înmuiat de seara până dimineaţa. Apoi se pune la fiert şi când dă în clocot, se goleşte apa şi se pune alta. Punem din nou la fiert şi iarăşi aruncăm apa când începe să fiarbă. După ce am repetat acest lucru de două ori, punem apă proaspătă peste fasole, adăugăm 1 lingură de sare, 1 morcov şi o ceapă curăţate, dar întregi şi bucata de slăninuţă tot întreagă. Când fasolea e fiartă se scurge, dar se mai ţine apă de rezervă. Între timp, se călesc separat în puţin ulei 2 cepe tăiate cubuleţe împreună cu 1 morcov ras. Se adaugă 2 linguri pastă de gogoşari, 2 căni de apă, piper boabe şi foaie de dafin. Se lasă pe foc mai bine de o jumătate de oră, până când ceapa şi morcovul sunt fierte. Compoziţia aceasta se toarnă peste fasolea scursă, se pun 4 căţei de usturoi tocaţi şi se mai fierbe împreună pentru 15 minute. La sfârşit se adaugă 1 lingură de bulion şi pătrunjel. Daca iahnia e prea subţire, se face o dresătură din 1-2 linguri de făină şi puţină apă.