Archive | Ianuarie, 2011

Tartă cu ton şi caşcaval

31 Ian

Obişnuiesc să am în cămară totdeauna câte o conservă de ton, care te poate scoate din impas când nu mai ai nimic gătit ;). Poţi alege varianta unei omlete cu ton, a unei salate (mai ales pe timp de vară) sau de ce nu…acest aperitiv gustos cu blat crocant, numai bun pentru iubitorii de peşte :).

Ingrediente: 250 g făină, 50 ml ulei, 25 ml apă, 1/2 plic praf de copt, 3 linguri smântână, un praf de sare, 1 conservă de ton (nu 2 cum se vede în poze), 100 g caşcaval, 2 ouă, pătrunjel verde

Mod de preparare: Se amestecă smântâna cu uleiul şi apa, apoi se adaugă făina împreună cu praful de copt şi praful de sare, din care rezultă un aluat elastic, uşor de întins, pe care îl punem într-o tavă cu dimensiuni de 33 x23 cm, având grijă să ridicăm puţin aluatul pe marginile tăvii.

Separat, radem caşcavalul într-un bol.

Batem ouăle împreună cu verdeaţa tocată.

Scurgem tonul şi îl punem peste caşcaval, împreună cu ouăle şi pătrunjelul.

Întindem compoziţia peste aluat.

Dăm tava la cuptor la foc potrivit.

Se poate servi atât rece, cât şi caldă.

Iahnie de fasole cu cârnăciori

29 Ian

De regulă, îmi place să gătesc tot altceva. Ceva ce nu am mai mâncat până atunci, dar uneori sunt binevenite şi reţetele noastre tradiţionale. Probabil iahnia de fasole e cunoscută de toţi românii, dar o postez spre folosul celor începători într-ale bucătăriei 🙂 Să aveţi spor!

Ingrediente: 500 g fasole boabe, 2 morcovi, 3 cepe, 1 bucăţică slănină (50 g), 2 linguri pastă de gogoşari, piper boabe, foi de dafin,sare, 4 căţei de usturoi, 1 lingură de bulion, pătrunjel

Mod de preparare: Fasolea se pune într-un castron, se toarnă apă deasupra şi se lasă la înmuiat de seara până dimineaţa. Apoi se pune la fiert şi când dă în clocot, se goleşte apa şi se pune alta. Punem din nou la fiert şi iarăşi aruncăm apa când începe să fiarbă. După ce am repetat acest lucru de două ori, punem apă proaspătă peste fasole, adăugăm 1 lingură de sare, 1 morcov şi o ceapă curăţate, dar întregi şi bucata de slăninuţă tot întreagă. Când fasolea e fiartă se scurge, dar se mai ţine apă de rezervă. Între timp, se călesc separat în puţin ulei 2 cepe tăiate cubuleţe împreună cu 1 morcov ras. Se adaugă 2 linguri pastă de gogoşari, 2 căni de apă, piper boabe şi foaie de dafin. Se lasă pe foc mai bine de o jumătate de oră, până când ceapa şi morcovul sunt fierte. Compoziţia aceasta se toarnă peste fasolea scursă, se pun 4 căţei de usturoi tocaţi şi se mai fierbe împreună pentru 15 minute. La sfârşit se adaugă 1 lingură de bulion şi pătrunjel. Daca iahnia e prea subţire, se face o dresătură din 1-2 linguri de făină şi puţină apă.


 

Tortillas cu Coppa şi porumb

28 Ian

Consacrată deja în bucătăria mea virtuală…revin cu o nouă combinaţie pentru o Tortilla reuşită. E mereu binevenită când ai chef de…altceva la cină 🙂

Ingrediente: 1 ceapă, 2 căţei de usturoi, ulei de măsline, sare, 1 cutie de porumb, 4 ouă, 2 linguri făină de mălai, 150 g şuncă Coppa, 50 g brânză topită

Mod de preparare: Ceapa şi usturoiul se curăţă, se taie julien şi se călesc în ulei de măsline.

Se adaugă şi porumbul scurs.

Separat batem într-un bol ouăle împreună cu un praf de sare şi mălaiul.

Pregătim şi Coppa.

Când ceapa împreună cu usturoiul şi porumbul s-au rumenit, le scoatem pe o farfurie.

În uleiul rămas, aşezăm feliile de Coppa.

După 1-2 minute, punem şi amestecul de porumb şi ceapă .

În ouăle bătute punem şi brânza topită şi le turnăm peste compoziţia din tigaie.

Din acest moment nu mai amestecăm. Doar aşteptăm ca tortillas să se rumenească frumos, până o vom întoarce pe partea cealaltă.

Şi cina noastră este gata.

Şi încă o secţiune.

Kievskaia

27 Ian

Având la bază o reţetă din „Practic în bucătărie”, pe care am supus-o la anumite modificări, vă prezint un mod uşor şi gustos de a prepara pieptul de pui. Puteţi alege varianta de a le prăji, după ce le daţi prin ou, însă e mult mai sănătos aşa cum vi-l prezint aici…la cuptor.

Ingrediente: 10 felii subţiri piept de pui, 100 g unt, pătrunjel verde, zeama de la o jumătate de lămâie, 2 linguri de făină, 1 ou, Delikat Barbeque pentru friptură de pui

Mod de preparare: Untul la temperatura camerei îl amesteci cu Delikat Barbeque şi pătrunjelul tocat mărunt.

Presari Delikat Barbeque peste feliile din piept de pui (fără a mai adăuga sare) şi le stropeşti cu zeamă de lămâie.

Ungi fiecare felie de cărniţă cu amestecul de unt şi verdeaţă (amestecul trebuie să fie la temperatura camerei, dar nu foarte moale, pentru că altfel se va topi când îl întinzi), rulezi, prinzi cu o scobitoare şi treci fiecare rulou prin făină.

Apoi treci fiecare rulou prin oul bătut şi le aşezi într-un vas termorezistent. Printre rulouri pui şi câte o grămăjoară din amestecul de unt rămas.

Pui vasul la cuptor, la foc mic. Când sunt aproape gata, stropeşti rulourile cu sosul de unt format în vas şi mai laşi la cuptor pentru 5-10 minute.

Kievskaia se poate servi cu cartofi natur sau pireu.

Spirale aperitiv

26 Ian

Inspirată de Edith Frîncu, din dorinţa de a păpa altceva am încercat aceste bunătăţi…pe care le mănânci, le mănânci şi nu te mai saturi de ele :))

Ingrediente: 500 g foietaj congelat, 6 felii salam Victoria, 100 g caşcaval, un gălbenuş, mac

Mod de preparare: Foietajul se decongelează la temperatura camerei. Pe jumătate din foaie, se pun feliile de salam.

Caşcavalul se rade şi se presară deasupra salamului.

Se acoperă cu cealaltă jumătate de foaie rămasă liberă, se apasă puţin ca să se lipească şi se taie fâşii cu ajutorul unui cuţit ascuţit, pe care îl putem trece prin făină pentru a ne uşura munca.

Fiecare fâşie o tăiem în două.

Luăm fiecare fâşie şi o răsucim cu grijă de 3 ori (sau în 3 locuri). Le aşezăm în tava acoperită cu hârtie de copt, le ungem cu gălbenuşul de ou şi le presărăm cu mac.

Le dăm la cuptor până se rumenesc. Le servim ca aperitiv cu muştar sau ketchup sau de ce nu…la micul dejun alături de o cană cu cafea.