Tag Archives: rosii

Vinete în straturi

19 Oct

vinete in straturi 2Ingrediente: 1 vânătă mare, 4 roșii mari, 400 g cașcaval, 2 căței de usturoi, ulei de măsline, sare, piper, busuioc

Mod de preparare: Vânăta se spală bine, se zvântă și se taie felii subțiri. Coaja se poate păstra sau îndepărta, după dorință. Rondelele de vinete se sărează și se lasă la scurs într-o strecurătoare pentru 30 de minute. Apoi se zvântă și se prăjesc în ulei de măsline la foc iute. Roșiile se spală și se taie felii subțiri. Cașcavalul se rade. Într-o crăticioară, se încinge ulei de măsline și se adaugă apoi usturoiul tocat mărunt. Se rumenește puțin, apoi se adaugă o roșie tăiată cubulețe mărunte și se călește la foc mic. Se adaugă sare, piper și busuioc. Într-un vas de Jena se pun în straturi alternative: vinete, roșii, cașcaval, se presară busuioc, iar vinete și tot așa până la terminarea ingredientelor. Deasupra punem sosul de roșii cu usturoi și presărăm ultimul strat de cașcaval ras. Dăm vasul la cuptor, la foc potrivit, până se rumenește mâncărica.

vinete in straturi 2 vinete in straturivinete in straturi 3

Legume de vară cu piept de pui

24 Iul

legume de vara cu piept de pui 1Ingrediente: un piept de pui, 2 vinete, 1 dovlecel, 3 roșii, 3 ardei galbeni/roșii, 3 linguri de ulei, 100 ml apă, sare, piper, busuioc, praf de usturoi

Mod de preparare: Legumele se spală, se curăță și se taie cubulețe. Pieptul de pui îl tăiem tot cubulețe, îl condimentăm cu sare și piper și îl așezăm în tava, pe care o dăm la cuptor pentru 10 minute. După acest timp, așezăm peste pui cubulețele de legume (mai puțin roșiile, care le adăugăm doar spre final) condimentate și ele cu sare, piper, praf de usturoi și busuioc.

(min) DSC05837Turnăm apoi apa și uleiul și dăm tava la cuptor la foc mic, până când toate legumele sunt bine pătrunse.

Simplu, nu? Și obținem o mâncare delicioasă cu multe legume de sezon 😉

legume de vara cu piept de pui 2legume de vara cu piept de pui

Fajitas cu pui și fasole roșie

13 Feb

fajitas 1Ingrediente: 5 lipii, 500 g piept pui/porc, 200 g cascaval, 200 ml smantana, 3 rosii, 1 conserva fasole rosie in sos tomat, sare, piper, chilli, chimen macinat, ulei de masline

Mod de preparare: Carnea se taie fasiute si se prajeste la foc iute in ulei de masline. Se condimenteaza cu sare, piper, chilli si chimen macinat. Pregatim in boluri separate:

*carnea prajita si condimentata, calda

*cascavalul ras fin

*smantana

*rosiile taiate felii, condimentate cu sare si stropite cu ulei de masline

*fasolea rosie in sos tomat

Cand o asamblam, punem fasole rosie cu sos peste lipia incalzita, apoi carnita si cascavalul…

fajitas 2 …iar deasupra feliile de rosie…

fajitas 3…si smantana.

fajitas 4Rulam si o servim calda.

DSC04948 (FILEminimizer)DSC04949 (FILEminimizer)DSC04950 (FILEminimizer)

Pizzete de vinete

18 Iul

  • O mancarica destul de rapida, cu legume de sezon. Merge de minune ca aperitiv si pentru musafiri sau pentu o masa festiva. Si chiar daca e cald afara, pentru aceste pizzete se merita sa deschideti cuptorul 😉
  • Ingrediente: 1 vanata, 2 rosii, sare, piper, 2 linguri ulei de masline, 2 catei de usturoi, busuioc uscat, felii de cascaval
  • Mod de preparare: Vanata o spalam si o stergem cu un servet. Indepartam coada, apoi o taiem felii pe rotund, insa nu foarte groase. Punem hartie de copt intr-o tava si o ungem cu putin ulei de masline . Asezam feliile de vanata in tava.
  • Le condimentam cu sare si piper. Rosiile le spalam, indepartam cotorul si le taiem cubulete. Cu o lingurita le asezam peste vinete.
  • Usturoiul il curatam, il pisam si il repartizam deasupra (sau se poate folosi usturoi granulat). Asezam peste rosii cate o feliuta de cascaval sau cascaval ras, apoi punem putin busuioc.
  • Punem tava in cuptorul incins pana se topeste cascavalul iar feliile de vinete se inmoaie putin. Le scoatem si le servim calde.
  • Sursa

Tocăniţă de pipote, inimi şi ficat

6 Ian

Ingrediente: 2 cepe, 2 morcovi, 2 ardei, 2 roşii, 3 căţei de usturoi, 700 g măruntaie (ficat, pipote, inimi), 1 linguriţă boia dulce, sare, piper, pătrunjel, 2-3 linguri de ulei, opţional 2 linguri pastă de tomate

Mod de preparare: Legumele se curăţă, se spală. Ceapa şi ardeii se taie cubuleţe mai mari, iar morcovii se dau pe răzătoarea mare. Se pun împreună la călit în ulei.

Condimentăm cu sare, piper şi boia. Când legumele s-au înăbuşit, adăugăm măruntaiele spălate bine, punem un capac peste cratiţă şi lăsăm să fiarbă la foc mic. Nu e nevoie să adăugăm apă, pentru că în principiu măruntaiele îşi vor lăsa suficientă zeamă. Când acestea s-au fiert, adăugăm roşiile tăiate cubuleţe şi usturoiul tăiat mărunt şi mai lăsăm să fiarbă aproximativ 10 minute.

La final adăugăm pasta de tomate (pe care eu am omis-o şi se vede după culoare) şi pătrunjelul tocat. Servim alături de mămăliguţă.