Arhiva | Septembrie, 2013

Garnitură de orez în stil mediteranean

16 Sep

garnitura de orez mediteraneanIngrediente: o cană de orez, 250 g telemea sau feta, 200 g măsline negre (sau 100 g măsline negre și 100 g măsline verzi…dacă doriți garnitura mai colorată), 1 ceapă mică (galbenă sau roșie), sare, piper, ulei de măsline, busuioc, un cub Knorr de găină

Mod de preparare: Orezul se spală sub 2 jeturi de apă apoi se pune la fiert împreună cu cubul Knorr de găină. Între timp punem măslinele într-un bol, împreună cu telemeaua tăiată cubulețe. Ceapa curățată o tăiem peștișori, o condimentăm cu sare și piper, busuioc și ulei de măsline. Orezul fiert îl limpezim cu apă rece pentru a rămâne bob cu bob. Punem împreună măslinele, telemeaua, ceapa și orezul. Potrivim final gustul de sare, piper, ulei și busuioc. Servim garnitura călduță sau chiar la temperatura camerei.

orez mediteranean

Supă cremă de dovlecei

12 Sep

supa crema de dovleceiFoarte simplă și gustoasă.

Ingrediente: 2 dovlecei potriviți, 1 ceapă, 3 căței de usturoi, 2 morcovi, 1 cub Knorr, ulei, sare, piper, busuioc/pătrunjel (după preferință)

Mod de preparare: Legumele se curăță, se spală și se taie cubulețe. Ceapa împreună cu morcovii îi călim puțin, apoi adăugăm cubulețele de dovlecei, usturoiul și condimentele. Turnăm apă cât să acopere bine legumele și fierbem la foc moderat. Când toate legumele sunt bine fierte, le scurgem de zeamă, le pasăm cu blenderul și apoi adăugăm din zeama în care au fiert legumele mai mult sau mai puțin, în funcție de cît de groasă sau subțire dorim supa cremă. O servim caldă, alături de crutoane și smântână. Vă recomand să adăugați smântâna doar în momentul servirii sau atunci când o încălziți, având în vedere căldurile din aceste zile 😉

supa crema de dovlecei

Prăjitură cu prune și crumble

8 Sep

tarta crumble cu pruneO prajitura de sezon, simpla, accesibila si destul de rapida.

Ingrediente

Pentru blat: 180 g faina, 80 g unt, 80 g zahar, 1 lingurita praf de copt, 1 plic zahar vanilat, 1 ou, 1/2 kg prune

Pentru crumble: 100 g faina, 100 g zahar, 100 g unt, 1/2 lingurita scortisoara, se mai pot adauga felii de migdale sau fulgi de ovaz

Mod de preparare

Pentru blat: Din faina, unt, zahar, vanilie, faina si praf de copt framantam un aluat care nu se mai lipeste de mana. Il invelim in folie alimentara si dam la frigider 30 de minute. Intre timp spalam prunele, le stergem si le taiem pe jumatate, scotand samburii. Scoatem aluatul din frigider si il intindem intr-o tava de tarta, unsa cu unt (eu am folosit o tava dreptunghiulara, mai mica). Asezam deasupra jumatatile de prune.

Pentru crumble: Amestecam faina cu untul, scortisoara si zaharul. Va rezulta un aluat sfaramicios pe care il vom repartiza pe toata suprafata tartei. Dam tava la cuptor, la foc potrivit pana se rumeneste deasupra. Lasam sa se raceasca in tava apoi pudram cu putin zahar si portionam.

crumble cu prunecrumble cu prune 1

Sursa