Tort de iarnă cu portocale

4 Feb

Un tort răcoros, gen diplomat cu portocale..un tort de iarnă, potrivit pentru Provocarea lunii februarie. Reţeta îi aparţine prietenei mele, Cristina G.

Ingrediente

Pentru decor:4-5 portocale, zahăr

Pentru blat (formă rotundă cu diametrul de 26-28 cm): 3 ouă, 6 linguri apă rece, 9 linguri de zahăr, 9 linguri de făină, 1 praf de copt

Pentru cremă: 5 ouă întregi, 2 vanilii, 240 g zahăr, 600 ml lapte, 200 ml frişcă lichidă, 2 pliculeţe gelatină alimentară, 2-3 portocale, 100 g zahăr

Mod de preparare

Pentru decor: Portocalele se curăţă de coajă şi se taie felii.

Se dau prin zahăr tos şi se lasă 7 ore până îşi lasă siropul cu care se va însiropa blatul.

Pentru blat: 3 albuşuri se bat spumă. Când încep să se întărească, se adaugă 6 linguri de apă rece, pe rând şi apoi 9 linguri de zahăr tos, pe rând şi mixăm în continuare până devin o spumă tare în care se adaugă apoi cele 3 gălbenuşuri şi treptat 9 linguri de făină, în care e amestecat un praf de copt. Se amestecă cu mixerul până la final. Se coace în forma rotundă de tort, acoperită cu hârtie de copt, în cuptorul încins.

Se lasă apoi la răcit şi se taie în două.

Pentru cremă: Se amestecă împreună ouăle cu zahărul vanilat, zahărul tos şi laptele. Se pun pe aburi şi se amestecă din când în când, cu un tel. Se lasă aproximativ o jumătate de oră, până capătă consistenţa unei smântâni mai groase.

Separat, gelatina alimentară se pune la înmuiat pentru 10 minute, conform indicaţiilor de pe plic. Apoi se pune pe aburi şi se încălzeşte, dar atenţie să nu fiarbă! Aşa fierbinte, o amesteci cu crema caldă. O laşi la răcit şi apoi o pui la frigider. Separat se bat 200 ml frişcă lichidă cu zahărul până se îngroaşă. Frişca bătută se amestecă cu crema rece, câte 2-3 linguri pe rând (care dacă vi s-a întărit prea tare în frigider, o mixaţi un pic cu mixerul, ca să nu obţineţi apoi o cremă cu cocoloaşe când o amestecaţi cu frişca).

Asamblare: În forma rotundă de tort se pune folie de aluminiu, apoi se aşează portocalele pe fund şi pe margini.

Peste întindem ½ cremă

Apoi ½ blat pe care-l însiropăm cu siropul lăsat de portocale

Punem şi restul de cremă amestecată cu cele 2-3 portocale tăiate cubuleţe, apoi ½ blat tot însiropat.

Împachetăm cu folia de aluminiu şi îl punem în frigider 1 noapte. A doua zi îl răsturnăm pe platou.

Îl tăiem felii şi îl servim rece.

Anunțuri

8 Răspunsuri to “Tort de iarnă cu portocale”

  1. Roz_bonbon 05/02/2012 la 11:30 #

    Yumi, ce bine arata! Tot planuiesc si eu de ceva vreme sa fac un tortulet dulce cu portocale, dar nu mai apuc. Acum ca vad si la tine, trebuie sa trec si la fapte 🙂 . Duminica placuta!

    • Betty 05/02/2012 la 16:10 #

      Betty, ma bucur ca ti-a tras cu ochiul si te-a convins tortuletul meu sa iti pui in aplicare planul 😉 Duminica placuta si tie, draga mea

  2. stefania 05/02/2012 la 13:25 #

    o adevarata gospodina!! iti ofer cu drag un premiu!!! il gasesti la mine pe blog!!!

    • Betty 05/02/2012 la 16:09 #

      Stefy, tu esti tare draguta! Nici pe celelalt nu am apucat sa il ridic 😦 Dar multumesc mult

  3. camy 06/02/2012 la 13:06 #

    Tare bine arata tortul tau!Iti daruiesc un premiu!!! Vino sa-l ridici de la mine de pe blog!

    • Betty 07/02/2012 la 16:07 #

      Camy, multumesc tare mult pentru premiu

  4. jasmine 11/03/2013 la 13:35 #

    Folia nu este sanatoasa,nu trebuie folosita ! Mai repede folosim hartie de copt

    • Betty 13/03/2013 la 11:54 #

      Jasmine, e foarte posibil sa ai dreptate. Doar ca in cazul acestui tort, nu cred ca ai putea folosi hartie de copt pentru ca nu se pliaza ca folia pe forma, pentru a putea aseza feliile de portocala.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: