Pui pe sticlă

19 Aug

Luna se apropie cu paşi repezi de încheiere, însă m-am gândit din nou la Gaby şi Provocarea lunii de a găti pui şi aducându-mi aminte de puii la gril pe care îi mai cumpărăm câteodată din Carrefour, am ales varianta veche de pui pe sticlă, pe care noi o făceam acasă. Cu condimente multe…pe interior şi exterior, ca să iasă un puiuţ….de să-ţi lingi degetele :))

Ingrediente: 1 pui întreg, ulei de floarea soarelui, sare, piper, boia dulce şi iute, verdeţuri uscate (ceapă, usturoi, pătrunjel), usturoi granulat

Mod de preparare: Puiul se spală bine. Într-un castronel se amestecă bine toate ingredientele, iar cu „sosul” rezultat vom unge puiul atât pe dinafară, cât şi pe dinlăuntru. „Tragem” puiul pe o sticlă de 500 ml, pe care am umplut-o în prealabil cu apă, până la jumătate. Aşezăm puiul pe sticlă într-o tavă acoperită cu hârtie de copt (ca să nu ne dăm singure de lucru :)), în care turnăm un pahar de apă.

Dăm tava la cuptor, fie pe funcţia de grill, fie pe ventilaţie, pentru ca aerul cald să fie distribuit uniform în tot cuptorul. Şi ca să fie meniul complet, servim cu cartofi pai.

Gaby, asta-i poza pentru tine…replică la cocoşul tău mândru…”Venim, venim….să trăiţi, dom’ cocoş!” :))

Anunțuri

3 Răspunsuri to “Pui pe sticlă”

  1. Dulcegarii culinare 19/08/2011 la 12:12 #

    Ce pervers e puiul asta! sta cracit fara nici o jena!! :)) ii fur un copan nenicule daca tot sta la vedere 😉 Fain arata si taare bun!! pupici

  2. Alexandrina 21/08/2011 la 10:00 #

    Arata super! Iau eu celalalt copan 🙂

  3. Betty 21/08/2011 la 10:56 #

    Anto, iti dau eu..nu fura :). Tare bun a fost intr-adevar, mai ales ca a fost pui din-ala adevarat, de casa, crescut la tara…cu gust :). Pupici si tie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: