Tag Archives: umpluti

Cartofi umpluţi cu carne

29 mart.

Cartofi, cartofiori… rotunjori şi mititei 🙂

Ingrediente: 10 cartofi potriviţi, 500 g carne tocată de porc, 1 ceapă, 100 g  roşii pasate, ulei, 1 linguriţă de boia dulce, sare, piper

Mod de preparare: Cartofii cruzi se curăţă de coajă şi se scobesc cu ajutorul unei linguriţe. Se aşează, unul lângă altul, într-o tavă unsă bine cu ulei, cu partea scobită în sus.

Într-o tigaie, călim ceapa tăiată mărunt împreună cu carnea tocată în puţin ulei. Condimentăm cu sare, piper, boia şi adăugăm roşiile pasate. Lăsăm să clocotească încă 5 minute. Nu e necesar să fie făcută cărniţa din sos, pentru că oricum o vom pune la cuptor împreună cu cartofii. Umplem fiecare cartof cu sosul acesta de carne.

Turnăm apă în tavă, aproape până atinge nivelul de sus al cartofilor şi acoperim tava cu folie de aluminiu, apoi o introducem în cuptorul încins în prealabil. Apa împreună cu folia vor ajuta cartofii să se înăbuşe, fără să se ardă. După 30-40 minute verificăm cartofii şi cărniţa şi dacă s-au înăbuşit, îndepărtăm folia, radem telemea/caşcaval peste fiecare cartof şi introducem din nou tava la cuptor pentru 5 minute, ca să se rumenească frumos.

Îi servim calzi, cu salată sau murături. Sau „înveşmântaţi” cu iaurt.

Reclame