Tag Archives: tortillas

Quesadillas cu bacon, ardei și ceapă verde

9 aug.

(min) IMG_0204Ingrediente: tortillas/lipii libaneze, bacon, ardei roșu, ceapă verde, cașcaval/mozzarella, ulei de floarea soarelui
Preparare: Baconul și ardeiul le tăiem fâșiuțe, ceapa verde o tăiem rondele. Cam așa ar trebui să arate combinația:)

(min) IMG_0196Le călim apoi ușor toate împreună.  Încingem ulei într-o tigaie și ungem bine tigaia cu acesta. Punem o tortilla în tigaie, presărăm cașcaval ras, apoi punem combinația de ardei, ceapă și bacon. Presărăm din nou cașcaval. Punem a doua lipie, apăsăm puțin să se topească cașcavalul și să se lipească cele 2 tortillas. Întoarcem pe cealaltă parte pentru a se rumeni ușor. O servim imediat, alături de ketchup sau sos de usturoi.

(min) IMG_0204

Omletuţă cu crutoane

26 oct.

Aşa e…lipsesc cam de multă vreme 🙂 Dar să ştiţi că am scuze 🙂 Nu am prea avut chef să mănânc în ultima vreme noutăţi, ci mai degrabă mâncăruri tradiţionale. Cu toate acestea, al meu iubit soţ a pregătit într-o seara bunătatea asta despre care vă scriu mai jos. Enjoy!

Ingrediente: 1 felie de pâine, 3 ouă, 30 ml lapte, 2 felii de şuncă, 50 g caşcaval, 1/2 ardei roşu, 2 căţei de usturoi, 5-6 măsline, ulei, sare, piper

Mod de preparare: Pâinea o tăiem cubuleţe şi o rumenim în puţin ulei. Scoatem crutoanele din tigaie şi rumenim în uleiul rămas usturoiul tăiat mărunt. Adăugăm apoi ardeiul, măslinele şi şunca tăiate fâşii. După 2 minute, punem şi crutoanele peste legume şi ouăle bătute bine cu un praf de sare şi unul de piper şi amestecate cu laptele. Nu mai amestecăm în tigaie. Când omletuţa e făcută în partea de jos, o întoarcem cu ajutorul unei farfurii (pentru detalii vezi reţeta de Tortillas ;)). Când e gata şi pe partea cealaltă, stingem focul, presărăm caşcavalul ras şi o servim caldă.

Tortillas cu Coppa şi porumb

28 ian.

Consacrată deja în bucătăria mea virtuală…revin cu o nouă combinaţie pentru o Tortilla reuşită. E mereu binevenită când ai chef de…altceva la cină 🙂

Ingrediente: 1 ceapă, 2 căţei de usturoi, ulei de măsline, sare, 1 cutie de porumb, 4 ouă, 2 linguri făină de mălai, 150 g şuncă Coppa, 50 g brânză topită

Mod de preparare: Ceapa şi usturoiul se curăţă, se taie julien şi se călesc în ulei de măsline.

Se adaugă şi porumbul scurs.

Separat batem într-un bol ouăle împreună cu un praf de sare şi mălaiul.

Pregătim şi Coppa.

Când ceapa împreună cu usturoiul şi porumbul s-au rumenit, le scoatem pe o farfurie.

În uleiul rămas, aşezăm feliile de Coppa.

După 1-2 minute, punem şi amestecul de porumb şi ceapă .

În ouăle bătute punem şi brânza topită şi le turnăm peste compoziţia din tigaie.

Din acest moment nu mai amestecăm. Doar aşteptăm ca tortillas să se rumenească frumos, până o vom întoarce pe partea cealaltă.

Şi cina noastră este gata.

Şi încă o secţiune.

Tortillas ţărănească

29 oct.

Continuăm seria „Tortillas made by Utu” 🙂

Ingrediente: 3 ouă, 2 linguri făină de mălai, 2 cârnaţi semiafumaţi, 1 ceapă roşie, 1/2 roşie, 2 căţei de usturoi, 50 g brânză feta, sare, piper, ulei de măsline

Mod de preparare: Ceapa şi usturoiul se curăţă. Ceapa se taie julien, iar usturoiul şi cârnaţul feliuţe. Într-o tigaie antiaderentă se călesc ceapa, cârnaţul şi usturoiul în puţin ulei de măsline.

Spre final se adaugă roşiile felii şi feta cubuleţe.

Ouăle se bat bine cu un praf de sare şi unul de piper, se amestecă cu făina de mălai şi se toarnă peste compoziţia din tigaie.

Se lasă să se rumenească, apoi se întoarce şi pe partea cealaltă cu ajutorul unui capac sau al unei farfurii mai mari.

Tortillas cu crenvurşti şi ciuperci

5 oct.

Specialitatea soţului. Varianta a doua 🙂

Ingrediente: 4 ouă, 2-3 linguri făină de mălai, 50 g caşcaval ras, 2 crenvurşti, 1 cutie ciuperci, 1 roşie, 1 ardei gras, 1 morcov, sare, piper, ulei

Mod de preparare: Legumele se curăţă şi se spală. Ardeiul şi morcovul se taie julien, iar roşia felii. Caşcavalul se dă pe răzătoarea mică, iar crenvurştii se taie felii. Ouăle se bat cu un praf de sare şi făina de mălai.

Într-o tigaie antiaderentă, rumenim pentru început feliuţele de crenvurşti în puţin ulei.

Le scoatem pe o farfurie, iar în uleiul rămas călim ardeiul şi morcovul.

Când legumele încep să se înmoaie, adăugăm şi ciupercile scurse şi condimentăm totul cu sare şi piper.

După ce s-au rumenit, le scoatem şi pe ele pe o farfurie.

Aşezăm în tigaie feliile de roşie şi după ce le-am rumenit pe ambele părţi, adăugăm peste ele crenvurştii şi amestecul de legume şi ciuperci, fără să le mai amestecăm. Turnăm deasupra şi ouăle bătute cu făina de mălai.

Când ouăle se coagulează, întoarcem tortillas cu grijă, cu ajutorul unei farfurii plate mai mari pentru a se rumeni şi pe cealaltă parte.

Presărăm caşcavalul ras. Tortillas tăiată: jumătate partea de sus, jumătate partea de jos.

Şi din profil 🙂