Tag Archives: suc de portocala

Salată Tango

24 dec.

Ingrediente: 200 g şuncă, 2 mere, 2 castraveţi cruzi, 2 roşii, sucul de la o portocală, maioneză dintr-un gălbenuş, sare

Mod de preparare: Merele, castraveţii şi roşiile se taie cubuleţe.

Peste ele se toarnă sucul stors de portocală. Se potriveşte gustul de sare şi se amestecă salata cu maioneză. Feliile de şuncă se rulează şi se pun de jur împrejurul salatei.

Sursa de inspiraţie: Practic în bucătărie

Grătărel de pui cu suc de portocală

15 dec.

Aţi vrea ceva mai altceva…:) Poate ceva pentru musafiri, dar care să fie gătit şi rapid, ca să mai aveţi timp să faceţi şi o prăjiturică… Şi totuşi să fie şi bun! Vă dau o idee salvatoare 😉

Puteţi alege drept garnitură cartofii ţărăneşti cu bacon sau orice altceva vă place.

Ingrediente: felii din piept de pui (tăiate ca pentru şniţel, dar puţin mai grosuţe), unt (nu-l înlocuiţi cu ulei!), suc de portocale, sare, piper

Mod de preparare: Se încinge untul pe un grătar sau într-o tigaie antiaderentă. Între timp, condimentăm cărniţa cu sare şi piper, apoi o punem în untul topit. După ce s-au rumenit pe o parte, întoarcem feliile de carne pe cealaltă parte, stoarcem zeamă de portocală peste fiecare felie şi lăsăm grătărelul să se rumenească. Dacă doriţi să aibă carnea un gust mai intens de portocală, condimentaţi feliile cu sare, piper, stropiţi-le cu zeamă de portocală şi lăsaţi-le pentru 1-2 ore la frigider, la marinat. Serviţi cu multă poftă 😉