Tag Archives: sandwich

Ouă Benedict cu sos olandez

28 Mai

DSC_4086 (FILEminimizer)În urmă cu câteva seri, iubitul meu soț avea chef să mănânce altceva…ceva mai diferit. Așa că ne-am pus pe treabă. Ce a ieșit, vedeți cu ochii voștri 🙂

Ingrediente

Pentru ouăle Benedict: 1,5 l apă, 1 lingură de sare, 3-4 linguri de oțet, 4 ouă

Pentru sosul olandez: 4 gălbenușuri, 2 linguri suc de lămâie, 100 g unt, sare, piper măcinat

Pentru reducția pentru sos: 1 ceapă roșie, 5-6 boabe piper, 2 foi de dafin, 100 ml apă

Pentru sandwich: 4 chifle, 4 felii de mușchi/șuncă, 2 cepe verzi, 5 frunze de salată verde, ulei de măsline

Mod de preparare

Pentru sosul olandez: Vom începe cu reducția. Pentru început, punem toate ingredientele pentru reducție la foc mic și fierbem pentru 7-10 minute, până apa scade și gusturile se amestecă. Lăsăm reducția deoparte. Separat într-un bol sau oală de inox, punem gălbenușurile (fără urme de albuș) și le amestecăm BINE cu un tel. Turnăm peste ele ÎNCET zeama de lămâie și după ce am încorporat-o, punem amestecul pe baie de aburi. Amestecăm continuu cu un tel până se îngroașă ca o smântână. Atenție să nu fie focul prea mare sau să lăsați amestecul prea mult pe aburi…riscați să obțineți o omletă 🙂 Luăm apoi de pe aburi și încorporăm untul topit, turnat în fir subțire, ca la maioneză. Amestecăm repede cu un tel, până încorporăm tot untul. Punem din nou pe foc până se îngroașă. Apoi adăugăm încet, amestecând cu telul, reducția de ceapă aromată (strecurată, folosim doar zeama)…în funcție de cât de pregnant vreți să fie gustul. Condimentați cu sare și piper. Ar trebui să obțineți un sos ca o maioneză, puțin mai curgătoare 🙂 Păstrați sosul la cald. Între timp, pregătim ouăle…

Pentru ouăle Benedict: Apa se pune la fiert împreună cu sarea și oțetul. Când apa fierbe, la foc moderat, punem câte 2 ouă în apă (fără coajă!), lăsând-le să cadă de la distanță mică. Ouăle se vor coagula. Le vom fierbe pentru 2-4 minute, în funcție de consistența dorită.

Pentru sandwich: Chiflele le tăiem în două și le încălzim-rumenim într-o tigaie antiaderentă. Peste fiecare chiflă, punem câte o lingură de ceapă verde și salată înăbușite în prealabil în puțin ulei de măsline. Peste ceapă, așezăm o felie mai grosuță de ceafă/șuncă rumenită în tigaie, apoi oul Benedict și „scăldăm” totul cu sos olandez. Le servim imediat.

DSC_4087 (FILEminimizer)

Anunțuri

Piadina sandwich

11 Feb

piadina sandwichPiadina sunt un fel de sandwich-uri rapide specifice Italiei, pe care noi le-am gustat in urma cu ceva vreme cand am vizitat Venetia. Mie mi-au placut mult, asa ca le-am incercat si acasa. Sunt foarte rapide, satioase si gustoase…mai ales cele la grill.

Ingrediente: lipii, sunca felii, cascaval feliat subtire, frunze de salata, optional ketchup

Mod de preparare:

Varianta 1: Cascavalul felii se aseaza peste lipii. Se incalzesc in cuptorul cu microunde. Se scot apoi, se pun feliile de sunca, iar peste frunzele de salata. Se ruleaza si se serveste..cu ketchup sau fara.

Varianta 2: Se aseaza peste lipii in straturi cascavalul, sunca, apoi salata, se ruleaza si se pun lipiile pe grill pentru a se incalzi.

piadina sandwich 1

Sandwich cald cu ton

19 Mar

O idee numai bună pentru o cină rapidă. Sper ca pozele să vă facă suficientă poftă cât să le încercaţi.

Ingrediente

Pentru sandwich-uri: 4 felii de pâine, 1 cutie de ton, 1/2 cutie boabe de porumb, 1 ou, 3 linguri de lapte, 8 felii de caşcaval/mozzarella, feliuţe de măsline, piper

Pentru sos: roşii pasate, sare, zahăr, piper, busuioc, ulei de măsline

Mod de preparare: Tonul scurs se amestecă cu boabele de porumb, oul bătut, laptele şi piper. Compoziţia obţinută se întinde pe feliile de pâine, pe care le aşezăm într-o tavă acoperită cu hârtie de copt. Punem sandwich-urile în cuptor. Când încep să se rumenească, aşezăm deasupra feliile de caşcaval şi măslinele. Punem tava din nou la cuptor, până se topeşte caşcavalul.

Servim cu sos pe care îl pregătim după gust din toate ingredientele enumerate mai sus, pe care le amestecăm bine.

Hamburger…my way

10 Mar

Ingrediente: 2 chifle, 2 ouă, 2 „chifteluţe” de carne, 1 ceapă, 1 roşie, felii de brânză topită, muştar, ketchup, hrean

Mod de preparare: Chifla se taie în două.

Spargem oul în tigaia cu ulei încins şi împrăştiem un pic cu furculiţa gălbenuşul. Lăsăm la prăjit până devine un ochi tare.

Facem o chifteluţă rotundă sau plată, în funcţie de chiflă.

Punem feliile de brânză peste chifteluţa caldă, ca să se topească frumos.

Aşezăm şi feliile de roşie…

…muştarul…

…tăiem şi rondele de ceapă…

…stratul de ketchup…

…şi pentru o aromă în plus nişte hrean ras amestecat cu smântână. Punem capacul de chiflă…

…împachetăm în folie de staniol, ca să fim siguri că nu fuge „nimeni” nicăieri 🙂 şi păpăm fuguţa ca să nu se răcească 😉