Tag Archives: pe sticla

Pui pe sticlă

19 aug.

Luna se apropie cu paşi repezi de încheiere, însă m-am gândit din nou la Gaby şi Provocarea lunii de a găti pui şi aducându-mi aminte de puii la gril pe care îi mai cumpărăm câteodată din Carrefour, am ales varianta veche de pui pe sticlă, pe care noi o făceam acasă. Cu condimente multe…pe interior şi exterior, ca să iasă un puiuţ….de să-ţi lingi degetele :))

Ingrediente: 1 pui întreg, ulei de floarea soarelui, sare, piper, boia dulce şi iute, verdeţuri uscate (ceapă, usturoi, pătrunjel), usturoi granulat

Mod de preparare: Puiul se spală bine. Într-un castronel se amestecă bine toate ingredientele, iar cu „sosul” rezultat vom unge puiul atât pe dinafară, cât şi pe dinlăuntru. „Tragem” puiul pe o sticlă de 500 ml, pe care am umplut-o în prealabil cu apă, până la jumătate. Aşezăm puiul pe sticlă într-o tavă acoperită cu hârtie de copt (ca să nu ne dăm singure de lucru :)), în care turnăm un pahar de apă.

Dăm tava la cuptor, fie pe funcţia de grill, fie pe ventilaţie, pentru ca aerul cald să fie distribuit uniform în tot cuptorul. Şi ca să fie meniul complet, servim cu cartofi pai.

Gaby, asta-i poza pentru tine…replică la cocoşul tău mândru…”Venim, venim….să trăiţi, dom’ cocoş!” :))