Tag Archives: fulgi de porumb

Nuggets-varianta II

29 dec.

Bucăţele de pui crocante, care vă amintesc de mâncarea de la KFC 😉 Şi dacă tot vă plac aşa de mult, de ce să nu le încercaţi şi acasă? În varianta asta cu pesmet, cu inspiraţie de la Teo sau în varianta mai crocantă cu fulgi de porumb

Ingrediente: 2 piepturi de pui, o cană de lapte, o cană de pesmet, o jumătate de cană de parmezan ras (eu am folosit caşcaval), o jumătate de cană de făină, 1 ou

Eu am pus în plus: 1 linguriţă de boia dulce, 1 linguriţă usturoi granulat, 2 linguriţe sare, piper

Mod de preparare: Se taie puiul în bucăţele/fâşiuţe, potrivite pentru Chicken Nuggets. Se bate oul împreună cu laptele, se condimentează cu boia, usturoi granulat, cu sare şi cu piper.

Se pun bucăţile de pui la marinat pentru 20-30 de minute.

Într-o pungă cu fermoar sau simplă şi legată bine se amestecă pesmetul, parmezanul şi făina.

Se scoate puiul de la marinat, fără a-l mai şterge şi se introduce în pungă, se închide fermoarul şi se scutură bine bine pe toate părţile, până când bucăţile de pui sunt acoperite complet. Se scoate puiul din pungă şi se prăjeşte pe ambele părţi în baie de ulei.