Tag Archives: fasole verde

Ciorbă de fasole verde

27 iul.

Ingrediente: 2 cepe, 3 morcovi, 2 linguri pastă de gogoşari, 1 linguriţă boia dulce, sare, un os afumat, 1 kg fasole păstăi, oţet, pătrunjel, 1 lingură de făină, 2 farfurii (de ciorbă) cu lapte, 2 gălbenuşuri, ulei

Mod de preparare: Ceapa şi morcovii se curăţă, se spală şi se taie cubuleţe. Se călesc în puţin ulei.

Se adaugă pastă de gogoşari, boia, sare, osul afumat şi apă. Când cărniţa e fiartă, se pune 1 kg de fasole verde, curăţată şi ruptă bucăţele. Dacă fasolea nu e opărită în prealabil, ci e proaspătă, trebuie pusă în ciorbă puţin înainte de a fi carnea complet fiartă.

Când fasolea e fiartă, se adaugă oţet, se mai dau câteva clocote şi se face o dresătură dintr-o lingură de făină şi o farfurie adâncă plină cu lapte.

Se mai dau 2-3 clocote, se presară pătrunjel tocat şi se stinge focul. După ce ciorbiţa s-a răcit se face a doua dresătură din 2 gălbenuşuri şi o farfurie adâncă plină cu lapte şi se toarnă şi ea în ciorbă.

Salată de fasole verde cu maioneză

17 iul.

Ingrediente: 1 cutie mare de fasole verde, sare, piper, praf de usturoi, 2 linguri de smântână, maioneză (un gălbenuş crud, 200 ml ulei, sare, 1 linguriţă muştar)

Mod de preparare: Fasolea se taie bucăţele mici, mici.

Se prepară o maioneză, cu ajutorul mixerului, amestecând la început gălbenuşul împreună cu sarea şi muştarul. Uleiul se toarnă în fir subţire şi se amestecă continuu, în aceeaşi direcţie pentru a nu se tăia. La sfârşit, maioneza se amestecă cu praf de usturoi şi smântână.

Se amestecă fasolea cu maioneza şi se potriveşte gustul de sare şi piper. Se dă la rece.