Tag Archives: caramel

Tort Rosenkrantz

24 mai

Rulouri cu nucă caramelizate…Bune, bune 🙂

Probabil printre ultimele reţete postate înainte de o mică pauză…în care va trebui să fac un drum până la maternitate pentru a-l aduce pe lume pe cel de-al doilea bebeluş al nostru 🙂 De data asta, un băieţel. Aşa că, până voi reveni printre voi, sper să găsiţi în continuare inpiraţie în reţetele care sunt deja postate.

Ingrediente: 400 g făină, 2 ouă întregi, arome (eu am pus esenţă de rom), un praf de sare, 110 g lapte, 1 pacheţel drojdie uscată (sau un cub proaspăt), 3 linguri de zahăr pentru lapte, 130 g de unt, 6 linguri de zahăr pentru unt, 10 – 12 linguri de zahăr pentru caramel, nucă tocată, cacao, scorţişoară

Mod de preparare: Se caramelizează cele 10 – 12 linguri de zahăr, cu care se tapetează fundul şi pereţii unei cratiţe. Eu am folosit forma rotundă de tort, pe care am acoperit-o cu hârtie de copt. Într-un castron se cerne făina, se pun ouăle, sarea şi aromele. Separat, drojdia se dizolvă în laptele uşor călduţ şi îndulcit cu cele 3 linguri de zahăr. Apoi, fără să se lase la dospit, se toarnă încet, câte puţin peste făina cu ouă şi arome amestecate în prealabil. Se frământă puţin, cca 10 -15 minute, pe blatul de lucru, uşor înfăinat. Vom obţine un aluat elastic,  foarte uşor de lucrat cu el. Se întinde o foaie, cât mai dreptunghiulară, de cca 1 cm grosime.

Şi se unge cu untul amestecat cu cele 6 linguri de zahăr. Se presară nuca (tăiată sau tocată) amestecată cu cacaua şi scorţişoara şi se presează uşor cu palma, pentru a adera la stratul de unt.

Se rulează pe lungime. Se taie în 6- 7 bucăţi, care se pun culcate în cratiţa tapetată cu zahăr caramel.

Eu am tăiat in felii mai subţiri şi mai multe evident…şi le-am copt în 2 forme.  Se lasă spaţii ceva mai mari între aceste rulouri, pentru că îşi vor mări dimensiunile la crescut timp de 1 oră, cât le vom lăsa să se odihnească. Rulourile nu se ung cu nimic înainte de a fi băgate la cuptor, deoarece faţa de prezentare va fi cea de jos, cu caramel. Se coace timp de 35 -40 minute, la 180 grade Celsius.

REGULA DE BAZĂ:
Imediat ce este scos din cuptor, cozonacul se răstoarnă, aşa fierbinte, pe un platou. Altfel, dacă este lăsat să se răceasca, zahărul caramelizat se va întări, făcând imposibilă scoaterea lui din cratiţă.

Sursa de inspiraţie


Prăjitură Krantz

10 apr.

Şi pentru că tot e masa de Paşti încărcată cu tot felul de bunătăţi dulci, prăjiturica asta se pretează numai bine pentru masa festivă a Provocării din luna aprilie 😉

Ingrediente

Pentru blat (pentru o tavă de 25 x 35 cm): 8 ouă, 6 linguri făină, 3 linguri cacao, 9 linguri zahăr, coaja de la o lămâie

Pentru crema 1: 500 ml lapte, 4 linguri făină

Pentru crema 2: 1 pachet şi jumătate de margarină, 300 g zahăr pudră, 3 plicuri zahăr vanilat, 7-8 linguri nucă măcinată

Pentru decor: 100 g zahăr tos, 150 g miez de nucă

Mod de preparare

Pentru blat: Gălbenuşurile se mixează bine cu 7 linguri de zahăr, până devin o pastă albicioasă, în care nu se mai simt cristalele de zahăr.

Separat, albuşurile se bat spumă cu 2 linguri de zahăr. Apoi se amestecă albuşurile cu gălbenuşurile, uşor, prin răsturnare.

Se adaugă făina, cacaua şi coaja de lămâie şi se amestecă uşor.

Turnăm compoziţia în tava acoperită cu hârtie de copt şi coacem blatul la 180 grade, până trece testul scobitorii. Apoi îl lăsăm la răcit.

Pentru crema 1: Laptele se fierbe împreună cu făina, amestecând mereu, cu un tel pentru a nu se forma cocoloaşe, până se îngroaşă. Apoi dăm crema la rece.

Pentru crema 2: Margarina la temperatura camerei se freacă spumă cu zahărul pudră. Apoi se adaugă câte o lingură din crema 1 în crema 2 şi se mixează cu grijă. La final, adăugăm zahărul vanilat şi nuca măcinată.

Pentru decor: Caramelizăm zahărul, apoi adăugăm miezul de nucă, amestecând rapid. Pe o foaie de copt unsă cu margarină răsturnăm caramelul cu nuci şi îl lăsam să se răcească.

Punem apoi o altă foaie de copt deasupra şi zdrobim caramelul cu sucitorul.

Blatul răcit se taie în două, pe lung.

Între cele 2 foi de blat, întindem jumătate din cantitatea de cremă. Peste a doua foaie de blat, întindem crema rămasă, iar deasupra presărăm caramelul mărunţit.

O tăiem cu un cuţit bine ascuţit.


Un alt fel de…Snickers

13 dec.

O prăjitură excelentă din punctul meu de vedere, căreia Snickers-ul mai totdeauna îi face cu ochiul la casele de marcat 🙂 Blat cu nuci, ciocolată albă, cremă caramel cu bucăţele de nuci si glazură de ciocolată amăruie…Ziceti voi, ce poate fi mai bun, mai ales pentru un fan al ciocolatei si caramelului ??

Şi dacă totdeauna m-am ferit de crema caramel să o fac, datorită unor peripeţii neplăcute, acum mi-am luat inima în dinţi cu reţeta asta, dar i-am spus Ancuţei că dacă nu-mi iese nici de data asta, după reţeta de pe blogul ei, apoi chiar mă las păgubaşă 🙂 Aşadar, pentru cele care vă confruntaţi cu aceeaşi teamă, mergeţi fără frică pe reţeta asta. Dacă mie mi-a ieşit, şi vouă 🙂 Abia aştept să-mi scrieţi impresii.

Ingrediente

Pentru blat: 5 albuşuri, 100 g zahăr, 200 g nucă măcinată, 4 linguri de făină, 1 praf de copt

În plus avem nevoie de: 200 g ciocolată albă

Pentru cremă: 5 gălbenuşuri, 150 g zahăr, 200 g unt, 200 g nucă tăiată

Pentru glazură: 100 g ciocolată amăruie, 50 ml frişcă lichidă, 50 g unt

Mod de preparare

Pentru blat: Albuşurile le batem spumă cu un praf de sare, cu ajutorul mixerului. Adăugăm apoi zahărul şi mixăm până devine lucioasă ca la bezea. Amestecăm făina cu nuca măcinată şi praful de copt şi o încorporăm uşor în spuma de albuşuri. Amestecăm uşor, cu o spatulă până se omogenizează. Turnăm aluatul în tava (25/35 cm) tapetată cu hârtie de copt.

Coacem la foc potrivit până se rumeneşte uşor deasupra. Scoatem blatul din tavă, cu tot cu hârtie şi îl lăsăm la răcit pe un grătar.
Ciocolata albă se rade pe răzătoarea cu ochiuri mari iar apoi o punem, în strat uniform peste blatul răcit.

Pentru cremă: Caramelizăm zahărul, la foc mic. Când a devenit auriu dăm deoparte şi adăugăm untul tăiat cubuleţe, la temperatura camerei. Amestecăm bine până se omogenizează apoi punem iar pe foc mic , până se îngroaşă. (Insistaţi cu amestecatul, înainte de a o pune pe foc. Chiar dacă la început poate o să vi se adune şi vouă caramelul, cum am păţit eu, amestecaţi în continuare până tot untul e bine încorporat. Abia apoi puneţi crema din nou pe foc)

Adăugăm pe rând gălbenuşurile, amestecând după fiecare. Fierbem până se îngroaşă şi capătă consistenţa smântânii.

La final adăugăm nuca tăiată şi amestecăm bine.
Lăsăm puţin să se răcorească (dar să nu se răcească) şi apoi întindem crema peste blat şi dăm la frigider.

snickers

Pentru glazură: Punem toate ingredientele la topit pe foc mic. Dăm apoi de pe foc şi omogenizăm. Întindem glazura uşor răcorită, peste cremă rece. Ornăm după preferinţă (sau o lăsăm simplă) şi dăm la frigider pentru câteva ore.

O tăiem cu un cuţit bine ascuţit, trecut de fiecare dată prin apă fierbinte.