Tag Archives: branza

Salata de legume

15 mart.

salata de legume 1Ingrediente: 1/2 capatana de varza, 5 ridichi rosii, 2 morcovi, 1 ardei capia rosu, 50 g feta, sare, piper, ulei, otet

Mod de preparare: Varza se taie fideluta, ridichile felii, morcovii se rad pe razatoarea mare, iar ardeii se taie fasii. Varza se presara cu sare si se freaca bine pentru a se inmuia. Se adauga apoi celelalte legume, se asezoneaza cu sare, piper, otet si ulei. La final, se adauga deasupra cubulete de feta.

salata de legume 1

Pacheţele cu brânză

17 apr.

Ingrediente

Pentru aluat: 1 kg de făină, 50 g margarină la temperatura camerei, 500 ml lapte călduţ, 1 plic de drojdie uscată, 2 ouă, sare

Pentru umplutură: brânză feta/telemea, smântână

Mod de preparare

Se amestecă toate ingredientele pentru aluat, se frământă şi se lasă la dospit. Între timp, zdrobim brânza cu o furculiţă şi o amestecăm cu smântâna. După ce aluatul s-a dospit, luăm câte o bucată din el pe care o întindem cu sucitorul, o împărţim în bucăţi pătrate şi punem pe fiecare bucată câte o linguriţă din compoziţia de brânză. Îndoim şi presăm marginile cu o furculiţă. Aşezăm pacheţelele într-o tavă, pe hârtie de copt. Le ungem cu gălbenuş şi dăm tava la cuptor, până devin rumene. Le servim calde.

Gogoşi cu brânză

21 sept.

Gogoşi cu brânză…să mănânci şi să tot mănânci şi parcă să nu te mai opreşti. Atâta sunt de bune. Cel puţin pentru mine 🙂 O mare, mare bunătate 😉

Ingrediente (pentru 25 bucăţi): 1 kg făină, 3 ouă, 1 cub de drojdie, 500 ml lapte, 100 g margarină, caş frământat cu sare, sare, ulei pentru prăjit

Mod de preparare: Drojdia împreună cu 1 lingură de făină se dizolvă în 3-4 linguri de lapte călduţ (atenţie, nu fierbinte!), se amestecă bine şi se lasă la dospit. După ce maiaua aceasta s-a dospit, se cerne făina peste ea, se încorporează laptele, ouăle, 1 linguriţă de sare şi margarina la temperatura camerei. Se frământă bine, apoi se acoperă vasul cu aluat cu un prosop de bucătărie şi se lasă la dospit.

Când aluatul s-a dospit, se ia câte o bucată din el, se întinde într-o foaie potrivit de groasă, din care se taie cercuri cu un castronel cu gura mai largă.

Se aşează pe fiecare brânză.

Se îndoaie în două şi lipesc marginile cu dosul unei furculiţe.

Se pune uleiul la încins şi doar când e bine încins, punem gogoşile la prăjit, cu partea cu care au stau în sus, în jos. Atenţie, gogoşile trebuie prăjite în baie de ulei…deci mult ulei 🙂 Le scoatem pe şerveţele de hârtie, una lânga alta.

Se servesc călduţe. Dacă mai rămân pe a doua zi sunt la fel de bune încălzite la microwave.

Baghetă cu brânză

14 mart.

Ideale pentru un mic dejun sănătos sau o cină rapidă.

Ingrediente: 2 baghete/ chifle, 50 g caşcaval, 50 g telemea, 1 ou, 3-4 linguri de lapte

Mod de preparare: Se scobeşte miezul baghetelor. Se aşează într-o tavă, pe hârtie de copt.

Se stropesc baghetele cu puţin lapte. Miezul scobit se fărâmiţează într-un castron, se rade peste caşcavalul, telemeaua, se adaugă oul bătut şi laptele.  Se amestecă bine toate. Trebuie să obţineţi o pastă molicică, dar nu foarte 🙂

Umpleţi baghetele cu pasta de brânză şi le puneţi în cuptorul încins preţ de 5-10 minute până se rumenesc.

Hamburger…my way

10 mart.

Ingrediente: 2 chifle, 2 ouă, 2 „chifteluţe” de carne, 1 ceapă, 1 roşie, felii de brânză topită, muştar, ketchup, hrean

Mod de preparare: Chifla se taie în două.

Spargem oul în tigaia cu ulei încins şi împrăştiem un pic cu furculiţa gălbenuşul. Lăsăm la prăjit până devine un ochi tare.

Facem o chifteluţă rotundă sau plată, în funcţie de chiflă.

Punem feliile de brânză peste chifteluţa caldă, ca să se topească frumos.

Aşezăm şi feliile de roşie…

…muştarul…

…tăiem şi rondele de ceapă…

…stratul de ketchup…

…şi pentru o aromă în plus nişte hrean ras amestecat cu smântână. Punem capacul de chiflă…

…împachetăm în folie de staniol, ca să fim siguri că nu fuge „nimeni” nicăieri 🙂 şi păpăm fuguţa ca să nu se răcească 😉