Tag Archives: biscuiti

Prăjitură cu nucă și cremă de portocale

1 mart.

DSC06614 (FILEminimizer)Ca să îndulcesc Provocarea „Dulce Românie”, am ales o prăjiturică bună tare, folosind din categoria lactatelor unt și lapte.

O combinatie unica de nuci si portocale. Doar atat. Mai departe va las pe voi sa o testati si sa va convingeti. Oricum, cei care au gustat-o au fost incantati.

Un rasfat pentru doamne si domnisoare, de ziua voastra! La multi ani, sa fiti fericite alaturi de sotii si puiutii vostri! Sa fiti sotii si mamici care aduceti pace si radiati de bucurie in familiile voastre. Si chiar si atunci cand va confruntati cu rutina zilnica sau nu sunteti apreciate pentru ceea ce faceti in ascuns, sa nu uitati ca Dumnezeu va vede si o sa va rasplateasca fiecare efort. Acolo in intuneric, se nasc marile capodopere. Asa ca fiti consecvente!

Va apreciez pe fiecare in parte, vizitatoarele blogului meu, pentru tot ceea ce faceti zilnic pentru oamenii din jurul vostru. Fiecare din voi e unica si frumoasa in felul ei.

Ingrediente

Pentru blat (pentru o tavă de 25 x 35 cm): 6 ouă, 120 g zahăr, 100 g nuci măcinate, 60 g făină, 1 lingură zeamă de lămâie, 1 linguriță coajă de portocală, 1 praf de copt

Pentru cremă: 500 ml lapte, 4 linguri de făină, 4 gălbenușuri, zeama de la o portocală, 1 linguriță coajă rasă de portocală, 240 g zahăr, 200 unt sau Rama pentru prăjituri, 200  g  biscuiți

Mod de preparare

Pentru blat: Albușurile se bat spumă tare cu un praf de sare, apoi se adaugă treptat zahărul și zeama de lămâie. Se încorporează apoi gălbenușurile, mixând bine după fiecare. Cu ajutorul unei spatule, cu mișcări ușoare încorporăm făina, praful de copt, nuca și coaja de portocală.

DSC06584 (FILEminimizer)Turnăm compoziția în tava acoperită cu hârtie de copt.

DSC06585 (FILEminimizer)Coacem la foc moderat, până trece testul scobitorii.

Pentru cremă: Amestecăm gălbenușurile cu zahărul pe baie de aburi. După ce zahărul s-a topit, adăugăm făina în ploaie, amestecând cu un tel. Adăugăm laptele fierbinte, puțin câte puțin. La final punem coaja și zeama de portocală. Continuăm să amestecăm cu telul până se îngroașă ca o budinca, apoi o lăsăm la răcit. Untul la temperatura camerei îl mixăm, apoi adăugăm câte o lingură de cremă rece.

Asamblare: Peste blatul rece, întindem o jumătate din cantitatea de cremă, apoi un strat de biscuiți înmuiați într-un sirop de zahăr (apa + zahăr fierte împreună).

DSC06603 (FILEminimizer)Continuăm cu al doilea strat de cremă. Deasupra presărăm nucă măcinată.

DSC06609 (FILEminimizer)O servim rece.

DSC06612 (FILEminimizer)După 2 zile parcă e mai bună. De aceea, cred ca e foarte potrivita sa o treceti in lista de meniu pentru sarbatori sau diferite aniversari cand puteti sa o pregatiti dinainte cu ceva zile si sa o pastrati la frigider.

DSC06616 (FILEminimizer)

Reclame

Prăjitură clasică bulgărească

22 oct.

prajitura bulgareasca 4prajitura bulgareasca 2Ingrediente: 450 g biscuiți simpli, 200 ml lapte (pentru înmuiat biscuiții), 3 plicuri budincă de vanilie Dr. Oetker, 9 linguri de zahăr, 1500 ml (1,5 l) lapte, 500 ml frișcă lichidă, 1 ciocolată cu lapte

Mod de preparare: Budinca se prepară conform indicațiilor de pe plic, se acoperă și se lasă la răcit. Între timp, batem frișca băț și o amestecăm cu câte o lingură de budincă RĂCITĂ COMPLET. Biscuiții se înmoaie în lapte rece, într-un mod rapid, fără să insiști prea mult. Biscuiții se așează unul lângă altul, formând un strat care să acopere fundul tăvii.

prajitura bulgareascaPeste biscuiți, punem un strat de cremă și continuăm.

prajitura bulgareasca 1Vom avea 3 straturi de biscuiți și 3 straturi de cremă, dacă vreți o prăjitură mai cremoasă. Altfel, mai puteți adăuga încă un strat de biscuiți. Stratul final trebuie să fie de cremă, peste care vom rade/ tăia ciocolată.

prajitura bulgareasca 2Prăjitura se ține la frigider peste noapte, pentru a se pătrunde bine biscuiții. Se servește rece.

prajitura bulgareasca 3

Cheesecake cu zmeură

13 oct.

cheesecake cu zmeura 9cheesecake cu zmeura 8Ingrediente (pentru o formă rotundă mai mică, cu diametrul de 20 cm)

Pentru stratul de biscuiți:  60 g unt, 120 g biscuiți, 1 lingură de zahăr

Pentru crema de brânză: 200 g cremă de brânză (gen Philadelphia), 200 ml frișcă lichidă, 2 linguri suc proaspăt stors de portocale, coaja rasă de la o jumătate de portocală, 3 linguri zahăr pudră, 1/2 sticluță esență vanilie, 1 gelatină alimentară Dr. Oetker

Pentru jeleul de zmeură: 300 g zmeură, 2 linguri de zahăr, 1 gelatină alimentară Dr. Oetker

Mod de preparare:

Pentru stratul de biscuiți: Se topește untul împreună zahărul și se adaugă apoi biscuiții sfărâmați bine. Compoziția obținută se pune în forma de tort și se nivelează bine, apăsând cu dosul unei linguri. Se lasă la răcit 10-15 minute.

cheesecake cu zmeura 1

Pentru crema de brânză: Gelatina se pune la înmuiat cu apă cât să o acopere. Se amestecă într-un bol coaja și sucul de portocală cu zahărul, esența de vanilie și crema de brânză.

cheesecake cu zmeura 2Se pune gelatina înmuiată pe foc mic împreună cu 3 linguri din crema de brânză. Se aduce aproape de temperatura de fierbere, cât să se dizolve granulele de gelatină, dar NU se fierbe, altfel își pierde proprietățile.

cheesecake cu zmeura 3Se răcește gelatina, apoi se amestecă cu restul de cremă de brânză. Se pune la răcit, apoi se amestecă cu frișca bătută tare. Crema obținută se întinde peste stratul de biscuiți.

cheesecake cu zmeura 4Pentru jeleul de zmeură: Zmeura spălată se presară cu zahăr și se lasă deoparte pentru 15 minute pentru a se forma sirop. Între timp, punem și gelatina separat să se înmoaie, în apă cât să o acopere. După acest timp, zdrobim zmeura și o trecem prin strecurătoare, separând sucul de pulpa fructului.

cheesecake cu zmeura 5 Punem apoi într-o cratiță sucul de zmeură împreună cu gelatina înmuiată, până se dizolvă, fără a o fierbe. Se amestecă apoi acest sirop cu pulpa de zmeură și se lasă la răcit. Se pune jeleul peste compoziția de brânză și cheesecake-ul e gata.

cheesecake cu zmeura 6Se ornează cu zmeură și coajă rasă de portocală.

cheesecake cu zmeura 7Mai e nevoie doar să stea cel puțin 3 ore la frigider, dacă nu chiar peste noapte, apoi se poate servi cu poftă.

cheesecake cu zmeura 10

Biscuiți sărați cu morcovi

9 oct.

biscuiti sarati cu morcoviUn aperitiv foarte usor de realizat, care poate insoti cu succes o masa pentru musafiri sau o simpla rontaiala sanatoasa pentru copii.

Ingrediente: 3 morcovi mari (pentru un gust discret), 200-250 g faina, 100 g telemea uscata (va recomand sa puneti 200 g pentru un gust mai intens), 2 lingurite de ulei, 2 oua, chimen, sare, piper (dupa gust)

Mod de preparare: Se curata morcovii de coaja, se spala si se rad pe razatoarea cu ochiuri mici. Se rade si branza pe razatoarea mica si se amesteca cu morcovii rasi (si presati de suc). Se cerne faina si se amesteca in compozitie impreuna cu ouale intregi sau batute si uleiul. Se pune sare si piper dupa gust si se amesteca totul foarte bine. Se obtine un aluat omogen, care se modeleaza in forma de bila si se inveleste in folie alimentara transparenta. Se pune in frigider pentru minim 1 ora.

Se incinge cuptorul la 180 grade C (foc potrivit). Se presara faina pe planseta si se intinde aluatul. Nu mai gros de 1 cm. Se taie cu o forma mica, rotunda, sau cu un pahar si se pun in tava tapetata cu hartie de copt. Se pot modela si in mana, ca si chiftelutele, si apoi se preseaza. Rondelele de aluat se presara cu chimen si se coc circa 15-20 de minute.

Sfat: Daca nu va place chimenul, folositi mac sau susan.

Sursa

biscuiti aperitiv cu morcovi

Bombe cu nucă şi ciocolată

30 ian.

Cred că toată lumea a mâncat cel puţin o dată în viaţa lui bombe…eu sub denumirea aste le cunosc. Şi mă gândeam la ele că sunt un fel de „pizza cu tot ce ai prin frigider” :D, doar că în domeniul dulciurilor, pentru că de regulă se pot face şi din resturi de blat, cozonac întărit, margini de prăjitură…Oricum, cele văzute la Edith mi s-au părut atât de interesante încât nu am mai stat pe gânduri 😉
Ingrediente (pentru aproximativ 30 de bucăţi): 300 g biscuiţi populari, 150 g nucă măcinată, 150 g unt (la temperatura camerei), 3 linguri de finetti, 50 g ciocolată topită
Mod de preparare: Se macină fin biscuiţii şi se amestecă bine cu restul ingredientelor până se obţine o pastă omogenă care se dă pentru 10-15 minute la rece să se întărească puţin untul şi ciocolata (aşa era precizat în reţeta originală, însă în cazul meu compoziţia s-a întărit foarte tare şi era sfărâmicioasă…aşa că am lăsat-o să se înmoaie din nou 🙂 şi am adăugat 1 lingură de lapte ca să se lege compoziţia). Se ia cu o linguriţă din compoziţie şi se fac biluţe care se dau prin nucă măcinată, nucă de cocos, zahar tos, bombonele de ciocolată, la alegere…
Se pot umple cu vişine sau stafide. Se dau la rece. Se păstrează în cutii metalice.