Contact

Fii binevenit(ă) pe acest site!

Numele meu este Betty B., sunt din Sibiu şi am creat acest spaţiu cu gândul de a veni în ajutorul tuturor acelora care cel puţin o dată au intrat în bucătărie punându-şi întrebarea „Şi azi…ce să mai gătesc?”

De asemenea, i-am avut în atenţie pe cei care abia acum încep să descopere şi să păşească pe calea gătitului. În sprijinul lor, dar nu numai, mi-am propus să postez reţete fel de fel, de la cele tradiţionale, din inima Ardealului, până la cele internaţionale. Toate explicate în amănunt şi însoţite bineînţeles de poze îmbietoare, care să vă motiveze să le încercaţi.

Aşadar, navigare plăcută vă doresc printre supe, preparate din carne de pui şi porc, salate, prăjituri şi torturi şi multe altele.

Vă aştept să reveniţi oricând cu plăcere în bucătăria mea 😉

Mai mult despre mine…

Pentru cei care nu mă cunoaşteţi personal sau cei cu care nu m-am mai întâlnit de ceva vreme, noutatea este că aşteptăm din săptămână în săptămână 🙂 un nou membru în familia noastră. Iată cum au evoluat lucrurile 😉

Pe când aveam 6 luni…adică în iulie, luna de lansare a acestui blog

După alte 4 săptâmâni…la 7 luni

Împreună cu iubitul meu soţ la 8 luni

Şi în prezent…

Şi iată că pe data de 8 octombrie 2010, la ora 10.35, având o greutate de 2810 g a sosit pe lume scumpilica noastră Rebeca Aryuna.



61 răspunsuri to “Contact”

  1. Klau 20/07/2010 la 17:17 #

    ff fain blogul 🙂
    cred ca voi folosi unele dintre retele – multumim
    si pozele sunt ff sugestive!

    • Betty 20/07/2010 la 17:24 #

      Ma bucur ca iti place. Si mai mult decat atat, ma bucur si ca iti va fi util.
      Asteptam reteta lui FV…mancarica chinezeasca de anul trecut, cea cu pui, pe care am papat-o la voi. A fost delicioasaaaa si trebuie neaparat sa o punem si pe ea pe blog. Poate ma ajuti tu, sa fac rost de ea. Mersi. Te pup…si te mai astept 🙂

  2. aditza 30/07/2010 la 14:38 #

    Draga Betty, e super blog-ul tau! Deja am ochit cateva retete pe care vreau sa le incerc…Insa am si o sugestie pentru tine… tinand cont ca in curand vei deveni mama .. si unele dintre noi deja suntem.. iti propun sa mai adaugi o rubrica, cu retete sanatoase, delicioase pentru bebelusi si copii.

    • Betty 30/07/2010 la 14:45 #

      Aditza, multumesc pentru aprecieri. Ma bucur ca iti place blogul si astept sa imi scrii cum ti-au iesit retetele pe care le-ai ochit 😉 Sa stii ca m-am gandit si eu la rubrica asta cu papa ptr bebe si copii, doar ca mai am un pic pana ce Beckyuta noastra va putea gusta din bunatatile pregatite de mami…asa ca va mai trebui sa astepti putin 🙂 Pentru ca daca le-as face acum, ar trebui sa il transform pe Utu intr-un bebe care sa le probeze.Desi…mai stii…poate ca n-ar strica totusi sa le testam noi inainte 🙂

  3. mihaela 22/11/2010 la 11:41 #

    Eu am adaugat link-ul tau la mine pe pagina.

    • Betty 22/11/2010 la 12:07 #

      Multumesc.Si eu fac acelasi lucru Micky

  4. Carmen 22/11/2010 la 12:21 #

    Betty, foarte fain blogul tau 🙂 Te-am adaugat la blogroll.
    O saptamana frumoasa!

    • Betty 22/11/2010 la 12:31 #

      Carmen, multumesc. O saptamana frumoasa si linistita sa ai si tu si mult succes in continuare cu blogul tau.

  5. Oana D. 23/11/2010 la 08:07 #

    Betty, eu am adaugat blogul tau la lista mea. Spuneai ca doresti schimb de linkuri. http://caietul-cu-retete.blogspot.com/

    • Betty 23/11/2010 la 09:23 #

      Multumesc, Oana. Si eu il adaug acum. O saptamana frumoasa sa ai.

  6. Oana D. 23/11/2010 la 20:46 #

    Multumesc si eu. O seara frumoasa iti doresc si o saptamana linistita.

  7. Naina 30/11/2010 la 11:40 #

    Ce bebelush frumos, sa va traiasca sa va bucurati de ea si sa va aduca numai bucurii!!

    • Betty 30/11/2010 la 12:11 #

      Multumim, Naina. E intr-adevar o scumpa, mai ales acum ca are aproape 2 luni si incepe sa gangureasca, sa zambeasca, sa ne urmareasca cu privirea prin casa..Fiecare copil e un dar ceresc si cu adevarat ne bucuram mult de ea.

  8. retete30minute 04/12/2010 la 10:31 #

    Felicitari pentru fetita Betty!!!!:) Sa va traiasca.
    Eu iti scriu sa-ti spun ca Bucataria Adrianei s-a mutat la o noua adresa http://www.BucatariaAdrianei.ro
    Te pup si sa ne vedem cu bine!

    • Betty 27/07/2011 la 13:29 #

      Multumesc pentru anunt, Adriana. Spor la gatit sa ai

  9. Sabina 20/12/2010 la 12:21 #

    Buna Betty!
    Scumpica micuta ta! Sa fie sanatoasa !!!
    Te-am adaugat in lista mea de bloguri …sunt cu ochii pe tine acum 😛

    Numai bine!

    Sabina

    • Betty 20/12/2010 la 20:22 #

      Multumesc Sabina. E tare scumpa intr-adevar si o mare binecuvantare pentru noi. Ma bucur ca esti cu ochii pe mine si sper ca retetele mele sa-ti incante privirile si sa-ti starneasca pofta de a le incerca. Te astept cu mare placere oricand in vizita

  10. simona 02/01/2011 la 21:43 #

    LA MULTI ANI! multa sanatate ptr intreaga familie.
    Cred ca in curand voi folosi din retetele tale.Sunt tot din Sibiu…

    • Betty 27/07/2011 la 13:30 #

      Simona, bine ai venit. Multumesc pentru vizita

  11. simona 02/01/2011 la 21:44 #

    „LA MULTI ANI!” MULTA SANATATE INTREGII FAMILII.
    SUNT DIN SIBIU ,IN CURAND SPER SA INCERC CATEVA RETETE

  12. Nicu 07/01/2011 la 19:53 #

    Betty, felicitări pentru blog.
    Mare lucru cum de îţi faci timp şi de blog cu o mică prinţesă pe lângă tine. Mulţumesc de aprecierile aduse şi mult succes la blog. Cine ştie, poate într-o bună zi un restaurant creştin cu preţuri accesibile v-a fi sub conducerea ta…

    • Betty 08/01/2011 la 11:40 #

      Domnul a raspuns rugaciunilor si ne-a binecuvantat cu o fetita cuminte, care papa bine si doarme mult si in felul acesta sigur ca am inca timp si de blog. Pentru ca de gatit oricum gatesc si atunci nu e chiar asa mare lucru sa postez cate o reteta insotita de poze. Si ma bucur ca pot face asta si cred ca e si util blogul gospodinelor harnicute, care ma incurajeaza sa continui in munca asta. Succes in continuare si tie cu blogul.

  13. Sidy 10/01/2011 la 13:56 #

    Betty in primul rand la multi ani cu sanatate atat tie cat si printesei tale. Sa creasca mare si sanatoasa si sa va aduca doar bucurii !
    Ma bucur ca am dat de blogul tau si acum merg sa-l…rasfoiesc.
    Te tzuc cu drag !

    • Betty 10/01/2011 la 15:50 #

      Sidy, ma bucur de vizita ta si iti doresc „vizionare” placuta in timp ce-mi „rasfoiesti” blogul. Te mai astept oricand cu placere. Un an cu multe bucurii si impliniri iti doresc si fie ca la final, cand te vei uita in urma sa poti vedea ca ai trait un an cu semnificatie.

  14. Crista-Gabriela 29/01/2011 la 19:26 #

    Hey you!

    Frumos blog! Sa-ti traiasca bubulina si sa fie sanatoasa! Si eu sunt pasionata de mancare, imi place la nebunie sa gatesc iar de curand am descoperit bucatareala fara foc, ce-a mai sanatoasa!
    Am o intrebare legata de numele micutei: de ce Aryuna? De unde pana unde numele asta? inseamna ceva anume pentru voi?

    O seara frumoasa si week-end linistit!

    Crista

    • Betty 29/01/2011 la 21:52 #

      Crista, numele Aryuna e de provenienta rusa si l-am auzit cu cateva luni inainte de a ramane insarcinata. Niste prieteni care locuiesc acum in Siberia, au o fetita care li s-a nascut acolo si unul din numele ei este Aryuna. Mie mi-a placut asa de mult cand l-am auzit si apoi am cautat sa vad daca si inseamna ceva…si da, intr-adevar are o semnificatie aparte-cea de curata, sfanta. Asa cum as vrea sa fie si fetita noastra, de altfel. Cam asta e istoria numelui ei. Oricum, am inteles ca in zona aceea a Siberiei unde locuiesc prietenii nostri, numele acesta e foarte des intalnit. E ca un fel de Maria la noi.
      Multumesc si pentru aprecierile legate de blogul meu. Si mie imi place tare mult sa gatesc si fac lucrul asta cu bucurie de cate ori mi se iveste ocazia.

  15. Carmen 09/02/2011 la 16:38 #

    Sa-ti traiasca fetita,e tare dulce!!!…sa creasca mare sanatoasa si sa va aduca numai fericire!
    Am sa te pun la lista mea de bloguri si asa cum am spus am sa incerc unele din retetele tale,daca imi permiti!xxx

    • Betty 09/02/2011 la 16:43 #

      Multumim Carmen. Asa sa fie…precum sunt urarile tale pentru noi. M-as bucura sa ma pui la blogroll si Carmen, ai cu siguranta permisiunea mea sa incerci retetele care ti-au facut cu ochiul 😉 Ar fi o mare bucurie pentru mine. Si eu o sa te adaug in lista mea pentru ca ai un blog super!

  16. maria elena 07/03/2011 la 18:39 #

    Ce pui de om frumos, Betty, sa va traiasca sa va aduca bucurii. Ma bucur sa descopar ca esti din Sibiu, eu sunt din judetul vecin, locuiesc in Tarnaveni.

    • Betty 27/07/2011 la 13:32 #

      Multumim pentru urari, Maria-Elena. Ma bucur ca suntem „vecine” 🙂

  17. marcela 10/06/2011 la 18:33 #

    Buna.as dori sa te intreb mai multe despre intalnirea inainte cu cateva saptamani pt o prietena care e gravi si as dori sa stiu despre ce ati discutat?daca se poate!multumesc mult!

    • Betty 10/06/2011 la 23:19 #

      Marcela draga, pai un babyshower are mai multe parti: daruirea de cadouri pt mamica si bebe (aici poti face un tort de pampersi….vezi reteta de la Tort Babyshower ptr idei), servirea unor salate, prajituri, diverse jocuri (daca ai nevoie de idei, scrie-mi si iti impartasesc ce am mai facut noi) si ff important rugaciune ptr viitoarea mamica. De regula e un moment in care fetele se vor bucura ca se vad una cu cealalata si daca nu veghezi un pic, se vor forma grupuri grupulete si iti vei da seama ca de fapt graviduta nu mai e in centrul atentiei. De aceea, ca sa eviti asta, noi am pregatit niste intrebari despre bebelusi, fiecare pe cate un cartonas si fiecare participanta trage o intrebare si raspunde la ea. In felul asta implici pe toata lumea si e si de folos pentru mamica, mai ales daca e la primul copil. O sa iti atasez pe adresa de mail intrebarile. Sper sa iti fie de folos.Daca mai ai intrebari sau nelamuriri, te rog sa imi scrii. O seara faina sa ai.

  18. Ancuta 26/07/2011 la 22:09 #

    Ma bucur ca am gasit blogul tau si l-am adaugat in blogroll.
    Ai o fetita tare scuma. Sa creasca sanatoasa si cuminte!!! Am recunoscut in poze pe una din fete (iar tu imi pari foarte cunoascuta)
    O saptamana frumoasa iti doresc!

    • Betty 26/07/2011 la 22:14 #

      Multumesc Ancuta ca m-ai adaugat la blogroll. SI multumim pentru urarile adresate pentru Becky. M-ai facut chiar curioasa acum…pe cine cunosti din poze? Se poate sa ma stii de undeva…stiu si eu…ca doar Sibiul nu e asa de mare 🙂

  19. Ancuta 27/07/2011 la 11:39 #

    In poze am recunoscut-o pe Anca Neamtu si presupun (dar nu sunt sigura) ca esti sora cu Adina si Monica. Mi se pare ca semanati foarte bine.
    O zi frumoasa!

    • Betty 27/07/2011 la 13:36 #

      O, ce interesant! Chiar e mic Sibiul 🙂 Da, asa e..e Anca Neamtu. Dar sora nu sunt cu cine ai zis tu…sunt singura la parinti 🙂

  20. Ancuta 27/07/2011 la 14:22 #

    Pe Anca am recunoscut-o pentru ca lucram in acelasi loc. Chiar e mic Sibiul. 🙂

  21. Dorian Petrescu 31/07/2011 la 22:52 #

    Buna ziua,

    Cu siguranta ca printre ingredientele unora din delicioasele dumneavoastra prajituri sau mancaruri se afla si Mierea.
    Cum site-ul nostru http://www.mieredulce.ro ,pe care il vom inaugura in foarte scurt timp, are ca activitate vanzarea de miere in diferite forme si pentru diferite scopuri,ne-am gandit ca ar fi utila si o rubrica culinara de profil.
    Am fi deosebit de onorati daca ati fi de acord sa postati cateva dintre retete si pe site-ul : http://www.mieredulce.ro .
    ( Puteti sa adaugati si un link catre site-ul sau blogul dumneavoastra la sfarsitul retetei postate )
    Momentan va rog sa folositi aceasta adresa de mail pentru raspuns.

    Va deosebita stima ,
    Dorian Petrescu
    http://www.mieredulce.ro
    MAGAZIN ONLINE – miere si cadouri dulci

    • Betty 31/07/2011 la 23:49 #

      Cu placere voi raspunde invitatiei lansate de dvs. Privilegiul e de partea mea ca pot sa va ofer cateva retete delicioase cu miere. O sa iau legatura cu dvs pe e-mail pentru mai multe detalii.

  22. Alice 02/09/2011 la 16:06 #

    Super gaza ta, sa-ti traiasca minunea si sa va bucurati de ea.

    Uite pe aici o mai plimb eu pe fii’mea http://pecarari.blogspot.com/ , asta daca vrei sa vezi ce moaca are si a mea. pup cu drag si imi place al tau blog. Cred ca am mai zis asta, nu? :))

    • Betty 02/09/2011 la 16:42 #

      Alice, multumesc. La fel sa fie si la voi. In pozele de aici era miculuta, avea poate..vreo 2 luni. Am intrat aici sa vad pe unde va plimbati si am ramas mirata de curajul vostru de a duce asa o gazulica mica cu voi pe munte. Oricum, vad ca tati are o chestie f interesanta in care o poarta in spate pe munti.
      Nu stiu daca mi-ai mai zis ca iti place blogul meu…dar poti sa-mi mai zici 😛

  23. Alexandru 19/11/2011 la 17:27 #

    Buna, am adaugat linkul tau in blogroll. Daca iti place blogul meu poate ma adaugi si pe mine cu titlul Retete Culinare. Succes in continuare!

    • Betty 21/11/2011 la 18:23 #

      Alexandru, bine ai venit in bucataria mea. Mult succes si tie

  24. comenzi 09/12/2011 la 20:17 #

    Buna ziua,

    Detin trei bloguri si sunt interesata pentru schimb de link-uri. Link-urile vor aparea pe prima pagina a blogurilor mele.

    http://anticariatonline.blogspot.com – anticariat si librarie online. Carti incepand cu 1 RON/bucata.

    http://cadoulinedit.blogspot.com – ofera cadou cadouri ziarul din ziua nasterii sarbatoritului incepand cu anul 1920.

    http://colectieziarevechi.blogspot.com – Colectie ziare vechi – Collection of old Romanian newspapers – ziare vechi 1889 – 1929

  25. Horeca Romania 18/01/2012 la 16:44 #

    Invitam bloggerii de Food sa se inscrie in Gala BLOGourmet 2011: http://www.harbour.ro/blogourmet/. Inscrieti-va blogul pana la data de 31 ianuarie. Succes!

  26. deliciu in bucatarie 19/01/2012 la 15:11 #

    buna ziua, detin si eu un blog cu retete, si as dori sa inauguram o relatie de colaborare, daca s epoate numi asa…sa facem un schimb de bannere, sa ne adaugam in lista de Blogroll, ce spuneti?

  27. deliciu in bucatarie 20/01/2012 la 22:33 #

    multumesc pentru mesatul tau! este o incurajare pentru mine, fiind la inceput:) Ai fi de acord sa-ti includ blogul in lista mea de blogroll, ce zici? eu iti includ acum blogul tau.
    Merci mult, si pupici fetitei tale, a mea a facut 1 an pe 1 ianuarie:)

  28. Alexandra 03/02/2012 la 20:39 #

    Buna.
    Numele meu este Alexandra si te contactez din partea site-ului telenoveleonline.com, un website dedicat telenovelelor. As dori sa iti propun un parteneriat si mai exact un schimb de linkuri.
    Daca esti interesata de aceasta propunere te rog sa imi lasi un e-mail.
    Imi cer scuze pentru deranj si sper sa colaboram pe viitor.
    Alexandra.

    • Betty 05/02/2012 la 16:18 #

      Alexandra, ma bucur de vizita ta si iti multumesc pentru propunerea ta. Din pacate (sau din fericire :)) nu sunt adepta telenovelelor…ajung „telenovelele vietii” pe care le vedem zi de zi. Asadar, nu putem sa facem un schimb de linkuri. O zi buna iti doresc

  29. Echipa www.bucatareasa.ro 10/02/2012 la 22:55 #

    Buna seara,

    Vroiam sa va intrebam daca doriti sa facem un link-exchange.

    Practic noi va adaugam, pe toate paginile noastre in sectiunea de parteneri, un link cu descrierea dorita de Dvs, iar Dvs. adaugati de asemenea pe toate paginile un link direct catre noi cu titlul descriptiv pe care vi-l oferim, sau daca aveti alta propunere, va rog sa ne-o comunicati.

    Mai mult de atat, poate dezvoltam reciproc o rubrica sau un articol pentru domeniile fiecaruia dintre noi (un fel de schimb de articole partiale, cu referire de genul „citeste articolul intreg aici”, catre siteul sursa).

    Multumim frumos.

    Cu respect,
    Echipa http://www.bucatareasa.ro
    office@bucatareasa.ro

  30. meEE 26/02/2012 la 23:09 #

    Buna ziua, sunteti interesati de un schimb de link-uri cu site-ul http://www.kono.ro ?
    Dvs. imi adaugati link inspre http://www.kono.ro, iar eu voi adauga link-ul dvs pe http://blogjocuri.wordpress.com .

    Astept un raspuns din partea dvs,
    Multumesc !

  31. simona titirca 04/04/2012 la 20:43 #

    betty felicitari sau mai bine zis iti urez ca toata binecuvantarea Domnului sa vina peste tine si asupra intregii familii.
    Mi-ar placea sa te intalnesc cred din inima ca esti o mama fericita si prin tot ceea ce faci iti bucuri familia .
    Eu sunt mama la 5 copiii dar nu gatesc asa de bine si de asta Domnul a ingaduit sa te gasesc si sa invat ceea ce tu stiii asa de bine.
    Fiii si ramaii binecuvantata.familia titirca mihai si simona si copiii matei ruth david sara si naomi va ureaza sarbatori binecuvantate.

    • Betty 04/04/2012 la 23:02 #

      Simona, ma bucur tare mult de vizita ta si de iesirea ta din anonimat prin aceste comentarii. Nu stiu de cand m-ai descoperit sau de cand ma urmaresti, dar iti sunt recunoscatoare pentru toate aprecierile tale. Stii, pana la urma ce fac e un dar de la Domnul…ca am invatat sa gatesc numai dupa ce m-am casatorit, adica de aproape 5 ani. Dar ideea e ca imi place mult sa gatesc si sa experimentez retete noi. Si pe de alta parte, am facut blogul ca sa fiu un dar pt voi, gospodinele care vreti…sau trebuie sa a hraniti familiile 🙂 Sa fiu o sursa de inspiratie atunci cand vine intrebarea: Si azi ce sa mai gatesc? 🙂
      Da, sunt o mamica si o sotie fericita, dupa cum bine ai intuit, Simona. Domnul m-a binecuvantat cu un sot minunat si o fetita deosebita. Si mai avem un baietel se pare, care e pe drum 🙂
      Multe binecuvantari si tie si familiei tale. Si multa intelepciune va doresc in cresterea copiilor si intarirea relatiei voastre de casniciei

  32. simonatitirca 05/04/2012 la 11:43 #

    Multumim Betty , dar eu cred ca ajuti si pe barbatii care gatesc si sa stii ca sunt foarte multi dupa cum bine stii si tu ,cel putin scumpul meu acum este singur si chiar daca ii mai spun eu ce si cum sa faca ,totusi cand vezi o reteta precisa cu fotografii iti spui „pot si eu sa fac asta ” si uite asa te apuci mai cu teama mai cu emotii ,poate nu iti iese din prima dar a doua oara sigur va fii perfecta.
    De aceea imi place blogul tau ca este facut sa te ajute ,nu sa simti ca veacul ,veacului nu ai sa poti face asa bunatati .
    Ca o bucurie pot spune ca si noi suntem din sibiu mai precis sotul meu din Agarbiciu iar Nicu Meister este fratele sotului meu,am locuit 2 ani in sibiu ,poate o data o sa ne vedem,cine stie planurile Domnului.Va urez binecuvantarea Lui si multa multa sanatate.Te pup

    • Betty 05/04/2012 la 16:39 #

      Ma bucur sa stiu ca sunt de folos si barbatilor care vor sa gateasca si e fain sa afli ca blogul tau..si pana la urma munca ta e apreciata si utila pentru altii.
      Ma bucur sa aflu ca sunteti si voi din Sibiu. Ce interesant! Mai ales daca zici ca esti cumnata cu Nicu. Da, cine stie…poate ne vom vedea candva

  33. simona titirca 05/04/2012 la 19:37 #

    Betty draga Mihaita al meu din totdeauna a fost bucatarasul mamei ,de la el stiu tot ce stiu astazi ,dar acum traim o perioada cand eu fiind aici in germania el acasa placerea de a gati a fost inlocuita cu nevoia de a gati si cand te mai duci si la servici si vii acasa obostit si te asteapta 5 copiii uneori esti in pana de idei.
    Imi pare rau ca nu te-am descoperit mai demult eram tot pe blogul lui edhith ,pentru ca si pentru mine aici a fost greu mereu mereu ceva nou si de 8 luni sau cam dus si retetele mele pe care le stiam.
    Si uite asa amandoi cu ajutorul internetului facem si invatam lucruri frumoase si eu aici el acasa ne luam la intrecere care face mai bun.
    El castiga mereu dar acum cred ca si eu incet incet il ajung,in proportie de 90%ajuata de blogul tau dar asta e ,ma bucur petru ceea ce faci si sa aud ca ai avut o nastere usoara ca sincer pe matei eu l-am nascut in sibiu si nu am amintiri placute cu privire la asta.

  34. cosmin 07/06/2012 la 21:46 #

    buna am si eu o intrebare unde gasesc la tine aici ceva rete cu rata?

    • Betty 08/06/2012 la 12:33 #

      Buna Cosmin. Din pacate, in ce priveste retetele cu carne de rata nu prea iti pot fi de ajutor, pentru ca nu am retete de genul acesta pe blog, avand in vedere ca nu am gatit rata niciodata…cred 🙂 Imi pare rau

  35. deluxx76 25/03/2013 la 18:53 #

    Buna seara .
    Sunteti interesat/a de un schimb de link-uri cu site-ul http://www.ereteteculinare.biz?
    Astept un raspuns.
    O seara buna

  36. RODICA-STEFANIA 24/06/2013 la 17:00 #

    SA VA TRAIASCA SCUMPTEA REBECA ,
    ACUM AM VAZUT-O
    ARE IN IULIE FACE 2 ANI SHI 9 LUNI .
    SCUMPA FOC
    NEPOTZICA MEA ARE 3 ANI SHI JUMATATE ,28 DEC 2009 .
    BUNE RETETE AI …
    AM CITIT CATEVA
    SANATATE
    BUCURII
    RODICA , REGGIO EMILIA , ITALIA
    stefania_rodica@yahoo.com

Lasă un răspuns către maria elena Anulează răspunsul