Provocarea lunii septembrie „DULCE ROMÂNIE” 2011

1 sept.

Am primit ştafeta…aşa că mergem mai departe, derulând acest frumos proiect iniţiat de Mihaela, care a vrut să ne adune pe toate de prin lume :). Poate începutul a fost mai timid, dar acum cu bucurie  pot vedea cum tot mai multe gospodine hărnicuţe dau frâu liber imaginaţiei de a combina ingrediente pentru a ieşi ceva delicios în fiecare lună, ca o contribuţie la această masă a provocării. Şi sigur fiecare are ca ingredient comun, ceea ce se alege pentru luna respectivă.

Să facem aşadar o recapitulare pentru a vedea cum s-au desfăşurat lucrurile…

Startul a fost dat în octombrie de Mihaela, precum vă spuneam, cu dovleac

…urmată în noiembrie de Furnicuţa Boscodina care ne-a invitat să gătim cu nuci şi usturoi. Interesant…mai ales în combinaţie 🙂

În decembrie, deşi lună de iarnă, Alison Trials a vrut să ne reamintim puţin de frumuseţea verii preparând fel de fel de reţete cu peşte şi fructe de mare.

Ianuarie, prin Alinutza – Ciocolată şi piper, a adus cu el alte două ingrediente care ne-au provocat din nou- rucola şi ciuperci.

Ştafeta a fost apoi preluată în februarie de Mihaela-Dulciuri fel de fel, care ne-a invitat la ciocolată, iarăşi ciocolată şi din nou ciocolată 🙂 La care sigur, nu am putut rămâne imune 😛

Vinul şi cafeaua au urmat în martie, propuse de Carmen -Bucătăria furnicuţilor.

În aprilie, luna Paştelor, cum putea Mimi – Bucate pe alese să ne invite să preparăm altă cărniţă decât miel şi să ne gândim la alte prăjituri şi dulciuri decât cu miere?

Alina – Explora cuisine ne-a provocat într-un mod mai special, alegând două ingrediente care nu sunt foarte des utilizate în reţetele noastre….sparanghel şi dulce de leche. Şi aşa am bucătărisit şi în mai…

Apoi iunie pentru mine a fost luna în care am aflat şi eu de acest proiect, fiind invitată de Anto-Dulcegării culinare să particip şi eu la masa provocării. Şi mi-au plăcut aşa de mult ingredientele (mentă şi cireşe), cât şi proiectul, încât nu am mai stat pe gânduri.

Şi ne-am adunat tot mai multe în iulie, în bucătăria lui Flory-Reţete fel de fel la ceva nou cu busuioc şi fructe de pădure. Puteam să lipsim vreuna oare ??

În august, lună călduroasă, Gaby-Papa bun nu ne-a scutit să ne deschidem cuptorul şi să rumenim acolo un pui sau să coacem o prăjiturică cu prune.

Şi după cum vă spuneam…provocarea continuă şi în septembrie, când vă invit să gătiţi cu două ingrediente de sezon: VINETE

…şi PERE.

Aşadar, dragele mele, avem la dispoziţie o lună întreagă în care să încropim reţete care de care mai interesante, iar apoi la finalul lunii să ne delectăm 😉

Deci voi, toate cele sau cei pasionaţi de gătit, care aveţi sau nu un blog culinar, care veţi primi sau nu invitaţie (din lipsă de timp) 🙂 sunteţi aşteptaţi cu mare drag să luaţi parte la această masă a provocării. Cum anume? Simplu…alegeţi un ingredient sau ambele din cele propuse, gătiţi frumuşel cu el una, două….sau câte reţete doriţi :), imortalizaţi momentul final, apoi postaţi reţeta pe blogul vostru cu specificaţia că participaţi la Provocarea lunii septembrie „Dulce Românie” (cu link către această postare). Apoi, urmează să îmi faceţi şi mie de cunoscut, în următorul fel.

Îmi trimiteţi un mail pe adresa tbetty2002@yahoo.com care să conţină:

·         numele vostru
·         numele blogului vostru (pentru cele care aveţi)
·         link-ul postării reţetei care conţine unul dintre ingrediente
·         o fotografie cu preparatul final (de 800 pixeli, de preferinţă)
Startul se dă azi, 1 septembrie şi aveţi timp să gătiţi şi să îmi trimiteţi mail-urile până în data de 29 septembrie, urmând ca în ultima zi a lunii toate frumuseţile voastre îmbietoare şi gustoase să apară într-o postare pe blogul meu.
Şi pentru că vrem ca proiectul să meargă mai departe, aştept să văd cine se oferă să preia ştafeta. Gazda de luna viitoare…atenţie!… va fi persoana care se va oferi prima, într-un comentariu la această postare şi nu pe mail sau într-un alt mod. Aşa că vă aştept cu reţete gustoase şi ingenioase, mai vechi, mai noi…de tot felul….doar cu prune sau vinete să fie 😉 Şi aşteptăm să vedem cine se înscrie pentru găzduirea provocării în luna octombrie.
PS: Pozele nu-mi aparţin

91 răspunsuri to “Provocarea lunii septembrie „DULCE ROMÂNIE” 2011”

  1. My Fancy Cake 01/09/2011 la 08:05 #

    Super ingrediente. Dacă nu e cu suparare as vrea sa preiau stafeta urmatoarei provocari.

  2. Betty 01/09/2011 la 09:19 #

    Fancy Cake, vad ca nu e inghesuiala in dimineata asta la preluat stafeta….asa ca ti-o dau cu bucurie. Cine se scoala de dimineata…departe ajunge 🙂 Sper macar sa fie inghesuiala cand o sa primesc retete pentru masa provocarii 🙂 O zi buna sa ai!

    • My Fancy Cake 01/09/2011 la 11:20 #

      Draga Betty
      Ma bucur ca am reusit sa preiau stafeta si sa fiu gazda acestui eveniment, desi cred ca voi fi coplesita de emotii la momentul respectiv.
      Si mie imi place blogul tau si voi „fura” (in sensul cel mai inofensiv al cuvantului).cateva retete de ale tale.
      Desigur ca te voi adauga la blogroll.
      Pupici si sa ne revedem cu … vinete si pere!
      Raluca

      • Betty 01/09/2011 la 11:24 #

        Ralu, eu am stat cu mai mari emotii cand a fost vorba sa preiau stafeta de la Gaby. Am stat pana noaptea ca m-am gandit daca o pune la 12 :)) Si azi dimi ma gandeam la tine cand am vazut ca eu am postat la 8 si tu deja la 8.05 ai trimis comentariul 🙂 Iti dau voie sa „furi”. Te astept cu drag sa ne incanti cu ceva bun

  3. Dulcegarii culinare 01/09/2011 la 09:49 #

    Minunata alegere Betty!! Pe vanata stii ca o iubesc… cat despre para.. o sa-ti arat cat de mult ;)) Sa te inarmezi cu rabdare si litrii de cafea 😉 Sa inceapa dansurile ;)) pupici

    • Betty 01/09/2011 la 09:57 #

      Auzi Anto draguta, lamuriti-ma si pe mine …voi veteranele :), adica tu si Gaby 🙂 ca amandoua mi-ati zis de rabdare…ce vreti sa ziceti? La ce va referiti? Rabdare in asteptarea retetelor?? Ca eu numa la asta ma pot gandi…sau?Cat despre cafea, tb sa gasim un inlocuitor ca nu sunt prietena cu ea 🙂 Abia astept sa vad cat de mult le iubesti 😉

  4. iulian 01/09/2011 la 09:57 #

    Nu se accepta decat gospodine? 🙂

    • Betty 01/09/2011 la 10:02 #

      Hmmm…deci articolul suna cam asa, Iulian „Deci voi, toate cele sau cei pasionaţi de gătit, care aveţi sau nu un blog culinar, care veţi primi sau nu invitaţie (din lipsă de timp) 🙂 sunteţi aşteptaţi cu mare drag să luaţi parte la această masă a provocării.” :)) Asa ca, fuga in piata dupa pere si vinete si pregateste-ne ceva bun bun. Te asteptam!

      • iulian 01/09/2011 la 21:48 #

        Glumeam :), si facem doar referire la pasajul asta: „Poate începutul a fost mai timid, dar acum cu bucurie pot vedea cum tot mai multe gospodine hărnicuţe dau frâu liber imaginaţiei de a combina ingrediente pentru a ieşi ceva delicios în fiecare lună, ca o contribuţie la această masă a provocării.” 😉

  5. Betty 01/09/2011 la 09:58 #

    Si Anto, apropo…tocmai am trecut pe la tine si ti-am lasat o invitatie „pe masa” 🙂

  6. Ancuta 01/09/2011 la 10:22 #

    Frumoase indrediente ai ales. Imi plac si vinetele si perele.
    O zi frumoasa!

    • Betty 01/09/2011 la 11:12 #

      Ancuta, ma bucur ca iti plac ingredientele. Te astept atunci cu mare drag sa ne onorezi cu prezenta ta

  7. gabyd33 01/09/2011 la 10:29 #

    Ce frumoase ingrediente!!!!

    O sa ma gandesc cu ce ma prezint, cu mare drag!!!
    Pup Betty.
    Felicit si pe My Fancy Cake c-a fost pe faza ;).

    Nu te speria vizavi de rabdare.
    Eu ma refeream doar la rabdarea sa le aduni, sa le sortezi, si-ti recomand din start sa pregatesti postarea inca de la inceput,de cum primesti retete, sa le adaugi pe parcurs intr-o postare nefinalizata; iti usurezi munca de a sta la final s-o faci.

    • Betty 01/09/2011 la 11:18 #

      Gaby, te asteptam cu drag si pe tine. Dupa ce bunataturi ne-ai pregatit in august…deja ma gandesc cu ce o sa te prezinti si luna asta. Yummyyy…de-abia astept. Cat despre postare, asa m-am si gandit sa o fac. E clar ca asa munca de la final va fi mult mai usoara. Asa am procedat de fapt si cu postarea asta 😛 Multumesc pentru sfaturi

    • My Fancy Cake 01/09/2011 la 14:58 #

      Multumesc Gaby

      Cand mi-o veni randul si ma incurc, voi stii la cine sa apelez.
      Pupici

      • gabyd33 01/09/2011 la 20:33 #

        Cu mare drag. Pup si eu.

  8. Alexandrina 01/09/2011 la 13:21 #

    Buna, Betty, particip si eu! Neaparat!
    Frumoase ingrediente ai ales, abia astept sa fac ceva care sa se inscrie in cerinte.
    Multumesc anticipat pentru gazduire!

    • Betty 01/09/2011 la 13:37 #

      Alexandrina, esti binevenita! Ma bucur mult ca ne onorezi cu prezenta. Astept sa vad ce iasa din manutele tale harnice si pricepute 🙂

  9. FLORY 01/09/2011 la 14:32 #

    Betty draga ai ales ingredientele exact pe placul meu.felicitari!Abia astept sa-mi pun ideile in prctica!Te pup si-ti multumesc pentru gazduire!

    • Betty 02/09/2011 la 09:43 #

      Flory, ma bucur asa de mult ca sunt pe gustul tau! Asta inseamna ca o sa ne incanti din nou cu ceva bun tare, cum ai tu obiceiul 😉 Si apropo de asta, sa stii ca am fost ieri in piata si am mai gasit mure, asa ca imi indeplinesc in sfarsit visul de a face tarta ta cu mure caramelate, la care imi sta gandul de ho…ho…de cand am vazut-o la tine. Asa ca..vezi ca ti-o „fur” 😛 Pupici

  10. Alice 01/09/2011 la 14:34 #

    Hei, pot veni si eu?
    Super ingredientele tale, Betty.
    Daca ma primessti sper gazduire, cat de curind incep a trimite depesele culinare catre Maria Ta.
    Pup cu drag…
    inca o data..super ingrediente!

    • Betty 02/09/2011 la 09:45 #

      Alice, cu siguranta esti binevenita. Cum sa nu te primim? Cu mare interes astept bunatatile tale. Acum apoate chiar fac eu in locul lui Gaby asa o golire a tuturor farfuriilor pe care le primesc…si nu mai aveti nimic la sfarsit :)) O zi frumoasa sa ai

  11. Mihaela 01/09/2011 la 18:09 #

    Betty, nu ai idee cum a picat ‘vanata’, super idee si mai ales ca deja am cumparat vinetele si aveam ceva programat 🙂 Frumoase ingrediente si multumiri pentru gazduire!

    • Betty 01/09/2011 la 21:15 #

      Gazduirea…cu placere! Ma bucur ca iti plac ingredientele, Mihaela. F fain ca deja ai ceva in minte. Si eu m-am pregatit 😉

  12. mitinita 01/09/2011 la 20:15 #

    Eu inca nu stiam ingredientele propuse,azi tocmai am postat ceva cu vinete si Alice mi-a zis sa o trimit direct aici…asa ca ma conformez curand. Multumim pentru gazduire!

    • Betty 01/09/2011 la 21:04 #

      O, ce ma bucur Mitinita! Astept sa imi trimiti atunci mailul cu detalii. O seara buna sa ai.

  13. Sara Mike 01/09/2011 la 20:29 #

    Betty,
    Multumesc de invitatie, daca nu o faceai ma invitam singura. Eu te urmaresc, chiar daca nu am comentat la bunatatile tale.
    Ingredientele sunt perfecte pentru luna asta, asa ca trebuie sa punem rotitele in miscare. Mai comunicam pe parcursul acestei luni.
    Pup si o seara frumoasa!

    • Betty 01/09/2011 la 20:56 #

      Cu placere. Puteai sa vii linistita si neinvitata, ca doar era specificat 🙂 Ma bucur ca si ingredientele sunt pe gustul tau. Te astept cu drag sa vad ce iese din rotitele puse in miscare 🙂

  14. Licuta Marin 01/09/2011 la 23:12 #

    Se poate sa vin neinvitata??? Imi plac pre mult ingredientele ca sa lipsesc la o asa provocare!!! Te pup!

    • Betty 02/09/2011 la 09:51 #

      Licuta, cu siguranta!!Nu se poate sa lipsesti la o asa provocare! Inca poti da sfoara-n tara si alte gospodine la care nu va ajunge invitatia. E fain sa fim cat mai multe!!!

  15. diana 01/09/2011 la 23:19 #

    multumesc Betty pentru invitatie.
    vinete si pere…..nimic nu putea fi mai potrivit pentru luna septembrie!
    spor la treba dragi gospodini si godpodine si tie draga Betty!

    • Betty 02/09/2011 la 09:53 #

      Diana, ma bucur ca ti se par potrivite ingredientele alese. Am vrut sa fie ceva de sezon…Spor si tie la gatit…si te asteptam cum drag! Pupici!

  16. pansy 02/09/2011 la 00:18 #

    particip si eu la provocare.in sfarsit sunt si eu la locul de munca sa zic asa.imi plac ingredientele.placandu-mi vinetele mult,am multe retete cu vinete.ultima am postat-o pe 30 si eu zic ca merita sa apara aici.am sa mai fac ceva si zilele ce vin.accepti reteta din 30,am sa modific si am sa spun evident despre provocare.intreb asta pentru ca iubitorii de vinete si scoici sunt onvinsa ca daca o sa faca reteta o so adore.

    • Betty 02/09/2011 la 09:56 #

      Ce mult ma bucur, Pansy ca vrei sa participi! Sa stii ca nu stiu inca ce raspuns sa iti dau despre reteta din 30…eu am vazut-o si imi place mult, dar tb sa o intreb pe Mihaela daca se poate accepta. Si daca ea ne da votul, o punem cu siguranta 🙂 Te anunt, k? Multumesc mult inca o data pt participare.

  17. gaby 02/09/2011 la 08:20 #

    foarte bune ingredientele! Cred ca am sa particip si eu luna asta, sa vad cum stau cu timpul si inspiratia…

    • Betty 02/09/2011 la 10:06 #

      Gaby, te asteptam cu drag. Pune-ti timp la dispozitie sa faci ceva bun si sa participi. Ar fi ff fain

  18. Alice 02/09/2011 la 09:13 #

    Mitinita..ma bucur ca te conformezi :))) e pacat sa nu trimiti reteta.
    Sper ca Betty sa nu se supere pe mine sau s-o fi suparat deja? 😀
    Eu ma pregatesc asiduu pt provocarea asta si sper sa ma primeasca si pe mine, Betty:)

  19. Alice 02/09/2011 la 09:16 #

    Am uitat sa zic: Te-am luat la mine in blogroll, ca mi-e mai usor sa te urmaresc. Ne auzim, vedem, comentam…..

    • Betty 02/09/2011 la 09:58 #

      Alice, de primit…e votat, te primim 🙂 Cu siguranta nu ma supar. Din contra, ma bucur ca putem lucra impreuna pentru ca proiectul sa ia tot mai multa amploare si sa fie tot mai cunoscut.

  20. cat's kitchen 02/09/2011 la 13:39 #

    iuuuffff , am ratat ocazia de a participa cu omleta mea cu vinete si gogosari pe care am facut-o saptamana trecuta si care mi-a placut tare cumn a iesit , dar nu-i bai 🙂 , gasesc eu sa fac altceva din minunatele vinete 😉 … cat despre pere nici nu se putea mai bine !!! …bravo ptr alegere Betty si spor mare in aceasta luna incarcata !!!

    • Betty 02/09/2011 la 13:44 #

      Magda, draga mea, asa e…si eu le-am vazut pe blogul tau si arata superrr, dar gasesti cu siguranta si alte idei pe care sa le pui in practica, atat cu pere cat si cu vinete. 😉 Te asteptam cu drag. Chiar mai inainte ma gandeam la tine ca o sa trec sa iti las o invitatie, dar ma bucur ca ai fost pe faza 😉

  21. Dana 02/09/2011 la 14:03 #

    Desi am urmarit mai toate provocarile anterioare, pana acum nu am reusit sa particip. Iata ca de data asta provocarea ta m-a gasit pregatita, pentru ca aveam deja o reteta gata de postat cu unul dintre ingredientele propuse de tine. Sper ca ai primit cu bine mail-ul meu. Mult spor tuturor participantilor si dar mai ales tie, pentru ca ne gazduiesti.

    • Betty 02/09/2011 la 14:47 #

      Dana, ma bucur tare mult ca ai putut sa participi de aceasta data. Am primit mail-ul tau si e totul in regula. Te asteptam si cu o reteta cu vinete 🙂

  22. Lissa 02/09/2011 la 14:42 #

    Betty draga, multumesc mult pentru invitatie ,esti o draguta.
    Imi plac si vinetele si perele ,trebuie sa ma gandesc ce pregatesc ,te pup!!

    • Betty 02/09/2011 la 15:04 #

      Yupyyy, Lissa, ma bucur ca vii.Pupici

  23. Alice 02/09/2011 la 15:04 #

    Hei, Betty…am trimis depesa virtuala catre tine. cauta in inbox, sau spam, depinde unde ajunge. PUP!

    • Betty 02/09/2011 la 15:17 #

      Alice, a ajuns minunatia! E super super! Mersi frumos

  24. Mimmi 02/09/2011 la 18:21 #

    Ce-mi plac ingredientele alese de tine…trebuie sa ma hotarasc si eu ce retete voi face ca am multee cu aceste ingrediente !
    Pupici!

    • Betty 02/09/2011 la 22:27 #

      Te astept cu drag, Mimmi. Ma bucur ca iti plac

  25. Licuta Marin 02/09/2011 la 21:16 #

    Multumesc frumos pentru invitatie!!! Ca eu oricum ma autoinvitasem! Ador ingredientele pe care le-ai ales! Pupici!!

    • Betty 03/09/2011 la 20:51 #

      Licuta, ma bucur ca iti plac si tie. Se pare ca a fost inspirata alegerea ca tuturor va plac 😉

  26. pansy 04/09/2011 la 01:41 #

    merci betty,atunci astept.

  27. Sidy 05/09/2011 la 13:17 #

    Betty draga mea, multumesc mult pentru invitatie ,esti o scumpa.
    Imi plac si ingredientele alese de tine , asa ca am sa ma gandesc cu ce sa particip….
    Te tzuc cu mult drag !

    • Betty 05/09/2011 la 17:12 #

      Sidy, cu drag te astept. Timp mai ai, idei sigur vin 😉

  28. Alina--Explora Cuisine 05/09/2011 la 21:57 #

    Sper sa pot participa luna aceasta la provocare, luna trecuta a fost imposibil pt mine 😦 te pup si felicitari pt gazduire, ingredientele sunt superb alese, iubesc si vinetele si perele!

    • Betty 06/09/2011 la 10:33 #

      Alina, te astept cu drag. M-as bucura mult sa participi. Sigur o sa iti gasesti timp si o sa ai si idei 😉

  29. pansy 06/09/2011 la 00:58 #

    as propune sa postezi retetele pe masura ce le primesti,asa ar profita toata lumea de ele,fiind luna ingredientelor,in plus eviti sa nu se „incalece”,adica sa nu fie doua retete de un fel..

    • Betty 06/09/2011 la 10:22 #

      Pansy, multumesc mult ptr reteta pe care mi-ai trimis-o. Legat de propunerea ta, trebuie sa iti spun ca regula provocarii este ca toate retetele primite sa fie reunite intr-o singura postare, la sfarsitul lunii, dupa ce le voi primi pe toate, asa cum am si anuntat deja. Cat despre „incalecare”, chiar daca e posiibil ca o reteta sa se repete de 2 ori, fiecare va avea farmecul ei, prezentarea proprie…asa ca nu va fi nici o problema. Cat despre beneficiere de pe urma lor, vom putea beneficia de ele dupa ce vor fi postate. Oricum, multumesc de sugestie. Dar regula e regula 🙂 O zi frumoasa sa ai, Pansy

  30. Simona 06/09/2011 la 18:29 #

    Buna Betty! Am trecut sa`ti doresc succes si felicitari ptr preluarea stafetei! Imi plac ingredientele alese de tine, si desi sunt incepatoare in „competitie”, sper sa ma „primesti” cu cateva retete. Pupici

    • Betty 07/09/2011 la 12:04 #

      Simona, multumesc mult. Am tinut mult sa preiau stafeta pentru ca imi place provocarea. Nu conteaza daca esti „incepatoare” sau nu, important este sa iti doresti sa fi alaturi de noi. Asa ca…te astept cu drag. O zi frumoasa sa ai

  31. Lia 09/09/2011 la 20:49 #

    Betty,

    Multumesc frumos pentru invitatie.
    Ingredientele alese sunt intradevar vedetele lunii .
    Am sa ma gandesc la ceva bun,bun . 🙂
    Te pup.

    • Betty 10/09/2011 la 10:58 #

      Lia, gandeste-te, da fuguta in piata si cumpara ce ai nevoie si apoi pregateste-ne ceva bun, bun. Te asteptam cu bucurie

  32. Brindusa @ Cooking with my soul 13/09/2011 la 11:40 #

    Buna Betty,

    ti-am trimis si eu um mail cu participarea mea. Te rog sa-mi spui daca l-ai primit. 🙂

    • Betty 13/09/2011 la 14:10 #

      Brandusa, da, l-am primit. Multumesc tare mult pt participarea ta

  33. Felis 14/09/2011 la 22:54 #

    Multumesc de invitatie!… Am mai fost invitata in 2 luni diferite, dar nu am reusit sa prepar ce imi propusesem in acea luna… Sper ca de data asta sa reusesc…

    • Betty 15/09/2011 la 11:56 #

      Felis, m-as bucura mult sa participi luna asta.

  34. MotanLaOale 16/09/2011 la 11:57 #

    Betty multumesc pentru invitatie. As vrea sa particip dar eu sunt din alta „epoca” si ma descurc mai greu cu calculatorul. Stiu sa fac multe dar numai ce am invatat de nevoie. Asa ca nu stiu sa-ti trimit reteta de pe bucataras.ro pe email. Imi pare rau.

    • Betty 16/09/2011 la 17:14 #

      Ai vazut ca se poate :), Motan la oale. Ma bucur mult ca ai reusit. Poate ne pregatesti si ceva cu pere, ca timp mai este pana pe sfarsitul lunii septembrie 🙂

      • Irina 18/09/2011 la 22:45 #

        Betty, tocmai ti-am trimis un mail si am publicat reteta! Mult succes in continuare!

      • Betty 19/09/2011 la 13:33 #

        Irina, am primit reteta ta. Arata minunat! Multumesc frumos pt participare

  35. Lilly 23/09/2011 la 16:18 #

    Am reusit sa trimit reteta si sa particip.Sper sa va placa.
    Ps: ma bucur sa te cunosc Betty felicitari pentru blog!

    • Betty 24/09/2011 la 10:18 #

      Lily, ma bucur mult ca ai reusit sa faci ceva asa de bun pt provocare. Arata tare bine. AM primit mail-ul. Multumesc frumos pt reteta. Si multumesc si pt aprecieri. Si eu ma bucur sa te cunosc, Lily

  36. mitinita 24/09/2011 la 10:23 #

    betty,am completat postarea mea si am specificat participarea la provocarea lunii septembrie. Mai ai linkul sau sa-ti trimit un nou email?

    • Betty 24/09/2011 la 10:42 #

      Mitinita, multumesc pt completare. Am trecut sa verific 🙂 si e totul in regula acum. O zi buna sa ai

  37. Cretu Veronica 24/09/2011 la 21:39 #

    Am trimis si eu un mail cu reteta mea cu vinete.Sper sa fie in regula,sa ma incadrez .

    • Betty 24/09/2011 la 22:21 #

      Veronica, ma bucur sa te cunosc. Multumesc pt participarea ta. Am primit mail-ul tau si e totul in regula

  38. gratiela carmen stan 24/09/2011 la 22:44 #

    Multumesc de invitatie Betty.
    Este o adevarata placere sa ma innumar printre atatea doamne si domni cu retele atat de grozave. Am si postat linkul de intoarcere catre blogul tau minunat, dra astept sa-mi spui daca trebuie sa trimit si o fotografie, doua.
    O duminica foarte placuta.

    • Betty 24/09/2011 la 23:20 #

      Trebuie sa imi trimiti un mail cu urmatoarele date: numele si prenumele tau, numele blogului tau, denumirea si linkul preparatului cu care participi si o poza cu preparatul final . Ma bucur ca ai ales sa participi

  39. Cretu Veronica 24/09/2011 la 23:34 #

    Am mai trimis inca un preparat cu vinete si 2 cu pere.
    Sunt foarte incantata sa particip la aceata provocare alaturi de gospodine cu renume.

    • Corina 25/09/2011 la 16:40 #

      Draga Betty, am trimis si eu un preparat cu pere. Urmeaza cu vinete. Sper sa primesti mailul meu. Pup

      • Betty 26/09/2011 la 15:32 #

        Corina, am primit preparatul tau. Multumesc mult. Il astept si pe celalalt. Ca acum m-ai facut curioasa cu combinatia care mi-ai trimis-o 🙂

    • Betty 26/09/2011 la 15:34 #

      Veronica, le-am primit pe toate 🙂 Multumesc mult

  40. gratiela carmen stan 25/09/2011 la 18:22 #

    Este in regula, asa am facut!
    Toate cele bune

    • Betty 26/09/2011 la 15:30 #

      Gratiela, am primit mail-ul. Multumesc mult.

  41. alina 26/09/2011 la 10:52 #

    Multumesc Betty pentru invitatie!Ti-am trimis deja un mail 🙂

    • Betty 26/09/2011 la 15:29 #

      Alina, si eu iti multumesc pentru participarea ta. Am primit mail-ul 😉

  42. Corina 28/09/2011 la 11:03 #

    Gata Betty, l-am trimis si pe al doilea! Te pup

Trackbacks/Pingbacks

  1. Calzone cu vinete si ciuperci « - 10/09/2011

    […] tot am folosit si vinete in aceasta reteta , e si mai clar …. ; ) nu pot sa nu particip  la Provocarea lunii septembrie -Dulce Romanie  , unde vanata este mare vedeta si ne asteapta pe blogul lui Betty […]

  2. Macaroane cu crema de branza, mazare si morcovi - 05/04/2015

    […] sa savuram o reteta cu pui. Ha, asta stiu ca am bifat-o. Provocarea vreau sa zic.:)septembrie 2011: Betty ne duce la piata sa luam vinete si pere.octombrie 2011: My Fancy Cake ne demeneste cu arome de […]

  3. Vinete marinate - 04/11/2015

    […] bun, bun…:) Si pentru ca e bun, trimit reteta la Betty, ca m-a provocat. :))) Dar pana acum n-am avut cu ce ! :))) Dulciuri fel de fel (adsbygoogle = […]

Lasă un răspuns către cat's kitchen Anulează răspunsul