Tag Archives: porumb

Salată de paste cu legume

17 Aug

Săptămâna trecută am gustat o salată delicioasă, săţioasă şi foarte simplă de la Maria G. Aşa că nu puteam să nu v-o prezint şi vouă :)

Ingrediente: 250 g paste (fundiţe de preferinţă), 1 polonez, 2 ardei mici (de culori diferite), 1 ceapă roşie, 1/2 cutie de porumb, maioneză dintr-un ou, sare, piper

Mod de preparare: Pastele se fierb în apă clocotită cu sare şi puţin ulei. Se scurg şi se lasă la răcit. Între timp, punem într-o tigaie porumbul scurs, polonezul tăiat felii, ceapa şi ardeii fâşii.

Le călim în puţin ulei.( Pentru cine preferă, legumele se pot lăsa crude şi se prăjeşte doar polonezul. ) Condimentăm cu sare şi piper. Punem amestecul de legume peste paste. Lăsăm totul să se răcească, apoi amestecăm cu maioneza preparată dintr-un ou. Servim salata rece.

Salată de orez cu legume

27 Mar

După felul în care arată, ai zice că nu e mare lucru de capul ei…însă când o guşti, îţi dai seama că e delicioasă!

Ingrediente

Pentru salată:  1 cană de orez, 2 morcovi, 1 cutie de porumb, 1 cutie de mazăre, 150 g telemea sărată

Pentru dressing: sare, piper, 3 linguri de maioneză, 2 linguri de muştar, 1-2 linguri de oţet (în funcţie de cât de acruţă o vrei)

Mod de preparare

Pentru salată: Orezul se fierbe în apă cu sare, apoi se limpezeşte în apă rece. Se lasă la răcit. Morcovii curăţaţi se dau pe răzătoarea mică.

Telemeaua se taie cubuleţe.

Peste morcovi şi telemea, punem orezul fiert şi răcit şi mazărea şi porumbul scurse.

Pentru dressing: Amestecăm toate ingredientele pentru dressing, îl turnăm peste legume şi amestecăm cu grijă. Servim salata rece.

Sandwich cald cu ton

19 Mar

O idee numai bună pentru o cină rapidă. Sper ca pozele să vă facă suficientă poftă cât să le încercaţi.

Ingrediente

Pentru sandwich-uri: 4 felii de pâine, 1 cutie de ton, 1/2 cutie boabe de porumb, 1 ou, 3 linguri de lapte, 8 felii de caşcaval/mozzarella, feliuţe de măsline, piper

Pentru sos: roşii pasate, sare, zahăr, piper, busuioc, ulei de măsline

Mod de preparare: Tonul scurs se amestecă cu boabele de porumb, oul bătut, laptele şi piper. Compoziţia obţinută se întinde pe feliile de pâine, pe care le aşezăm într-o tavă acoperită cu hârtie de copt. Punem sandwich-urile în cuptor. Când încep să se rumenească, aşezăm deasupra feliile de caşcaval şi măslinele. Punem tava din nou la cuptor, până se topeşte caşcavalul.

Servim cu sos pe care îl pregătim după gust din toate ingredientele enumerate mai sus, pe care le amestecăm bine.

Ghiveci de legume

19 Dec

Ingrediente: 2 cepe roşii, 4-5 cartofi, 2 morcovi, 1 cutie de porumb, 100 g orez, sare, piper, boia dulce, pastă de gogoşari, un cubuleţ Knorr de vită, ulei, pătrunjel

Mod de preparare: Ceapa curăţată se taie cubuleţe mici şi se căleşte în puţin ulei.

Când devine sticloasă se adaugă cartofii curăţaţi şi tăiaţi cubuleţe, ca la tocăniţă.

Tot odată cu cartofii punem şi morcovii curăţaţi şi tăiaţi cubuleţe.

Adăugăm sare, piper, 1 linguriţă boia dulce, 1 lingură pastă de gogoşari şi cubuleţul Knorr împreună cu 3 căni de apă. Lăsăm totul să fiarbă la foc mic. După 10 minute adăugăm orezul spălat în câteva serii de apă rece, iar după alte 10 minute porumbul scurs.

Amestecăm din când în când, având grijă în special să nu se prindă orezul. De aceea ar fi bine să folosiţi o oală dn teflon. La final adăugăm pătrunjelul.

Lăsăm oala acoperită cu un capac, pentru a se “umfla” orezul. În principiu, chiar dacă la început ghiveciul va fi mai zemos, orezul ar trebui până la final să absoarbă toată apa.

Se poate servi simplu sau cu o bucată de cărniţă lângă.

De asemenea, legumele folosite pot varia în funcţie de sezon. Se mai poate adăuga mazăre, fasole păstăi, varză, gulie, vinete, dovlecei, roşii…

Salată de pui

9 Dec

Probabil vă gândiţi deja la meniul pentru  sărbători. Aşa că vă propun o salată foarte gustoasă ;)

Ingrediente: 1 cutie de porumb, 1 cutie de ciuperci, 5-6 castraveţi muraţi, 1/2 piept de pui, maioneză dintr-un gălbenuş, 2-3 linguri de iaurt, sare, piper, zeamă de lămâie (dacă vă place mai acrişoară)

Mod de preparare: Porumbul îl scurgem şi îl punem într-un bol.

Adăugăm ciupercile din conservă, scurse şi tăiate.

Castraveţii muraţi îi tăiem cubuleţe…

… la fel şi pieptul de pui fiert în prealabil.

Amestecăm toate legumele, condimentăm cu sare şi piper şi adăugăm maioneza amestecată cu iaurt.

Amestecăm bine şi punem salata puţin la rece înainte de a o servi.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,095 other followers