Tag Archives: morcovi

Supă cremă perfectă

20 Mai

Ingrediente: 1.5 l apă, 1 ceapă albă, 2 morcovi, 50 g ţelină, 2 cartofi, 2 roşii, 1 ardei gras galben, 1 dovlecel mic, 2 linguriţe de ulei, sare, piper, pătrunjel şi leuştean

Mod de preparare: Se pune la fiert în apă cu sare morcovii şi ţelina rondele împreună cu ceapa tăiată în 4, pentru 20 de minute. Se adaugă apoi cartofii şi ardeiul cubuleţe, roşiile decojite şi dovlecelul rondele şi se mai lasă sa fiarbă la foc domol timp de 10 minute. După ce legumele s-au fiert, se scoate ceapa şi se aruncă, iar restul se pasează cu blenderul. Eu nu am scurs înainte legumele de zeamă, ci le-am pasat împreună, dar am obţinut o supă cremă cu consistenţa perfectă. Se toarnă apoi uleiul în supă împreună cu pătrunjelul şi leuşteanul tocat şi se mai dă un clocot. Se serveşte cu crutoane.

Sursa de inspiraţie: reclama de la Kaufland :)


Legume cu carne şi foi de dafin

7 Apr

Ingrediente: 500 g carne macră de porc (sau un piept de pui), 2 morcovi, 2 cepe, 2 ardei, 500 ml apă, ulei, 2 foi de dafin, un cubuleţ Knorr, piper

Mod de preparare: Carnea se spală, se zvântă şi se taie bucăţele potrivite. Se rumenesc în ulei încins pentru 3-5 minute.

Se adaugă apoi peste cărniţă ceapa tăiată solzişori…

apoi ardeii fâşii…

morcovii daţi pe răzătoarea cu ochiuri mari.

Adăugăm şi cubul Knorr, foile de dafin şi piper şi apa.

Acoperim tigaia cu un capac şi lăsăm mâncărica să clocotească la foc mic, până legumele şi cărniţa sunt făcute, iar apa scade.

La final se poate adăuga bulion. Se serveşte fără pretenţii şi cu multă poftă, cu mămăliguţă.

Salată de orez cu legume

27 Mar

După felul în care arată, ai zice că nu e mare lucru de capul ei…însă când o guşti, îţi dai seama că e delicioasă!

Ingrediente

Pentru salată:  1 cană de orez, 2 morcovi, 1 cutie de porumb, 1 cutie de mazăre, 150 g telemea sărată

Pentru dressing: sare, piper, 3 linguri de maioneză, 2 linguri de muştar, 1-2 linguri de oţet (în funcţie de cât de acruţă o vrei)

Mod de preparare

Pentru salată: Orezul se fierbe în apă cu sare, apoi se limpezeşte în apă rece. Se lasă la răcit. Morcovii curăţaţi se dau pe răzătoarea mică.

Telemeaua se taie cubuleţe.

Peste morcovi şi telemea, punem orezul fiert şi răcit şi mazărea şi porumbul scurse.

Pentru dressing: Amestecăm toate ingredientele pentru dressing, îl turnăm peste legume şi amestecăm cu grijă. Servim salata rece.

Tocăniţă de pipote, inimi şi ficat

6 Ian

Ingrediente: 2 cepe, 2 morcovi, 2 ardei, 2 roşii, 3 căţei de usturoi, 700 g măruntaie (ficat, pipote, inimi), 1 linguriţă boia dulce, sare, piper, pătrunjel, 2-3 linguri de ulei, opţional 2 linguri pastă de tomate

Mod de preparare: Legumele se curăţă, se spală. Ceapa şi ardeii se taie cubuleţe mai mari, iar morcovii se dau pe răzătoarea mare. Se pun împreună la călit în ulei.

Condimentăm cu sare, piper şi boia. Când legumele s-au înăbuşit, adăugăm măruntaiele spălate bine, punem un capac peste cratiţă şi lăsăm să fiarbă la foc mic. Nu e nevoie să adăugăm apă, pentru că în principiu măruntaiele îşi vor lăsa suficientă zeamă. Când acestea s-au fiert, adăugăm roşiile tăiate cubuleţe şi usturoiul tăiat mărunt şi mai lăsăm să fiarbă aproximativ 10 minute.

La final adăugăm pasta de tomate (pe care eu am omis-o şi se vede după culoare) şi pătrunjelul tocat. Servim alături de mămăliguţă.

Ghiveci de legume

19 Dec

Ingrediente: 2 cepe roşii, 4-5 cartofi, 2 morcovi, 1 cutie de porumb, 100 g orez, sare, piper, boia dulce, pastă de gogoşari, un cubuleţ Knorr de vită, ulei, pătrunjel

Mod de preparare: Ceapa curăţată se taie cubuleţe mici şi se căleşte în puţin ulei.

Când devine sticloasă se adaugă cartofii curăţaţi şi tăiaţi cubuleţe, ca la tocăniţă.

Tot odată cu cartofii punem şi morcovii curăţaţi şi tăiaţi cubuleţe.

Adăugăm sare, piper, 1 linguriţă boia dulce, 1 lingură pastă de gogoşari şi cubuleţul Knorr împreună cu 3 căni de apă. Lăsăm totul să fiarbă la foc mic. După 10 minute adăugăm orezul spălat în câteva serii de apă rece, iar după alte 10 minute porumbul scurs.

Amestecăm din când în când, având grijă în special să nu se prindă orezul. De aceea ar fi bine să folosiţi o oală dn teflon. La final adăugăm pătrunjelul.

Lăsăm oala acoperită cu un capac, pentru a se “umfla” orezul. În principiu, chiar dacă la început ghiveciul va fi mai zemos, orezul ar trebui până la final să absoarbă toată apa.

Se poate servi simplu sau cu o bucată de cărniţă lângă.

De asemenea, legumele folosite pot varia în funcţie de sezon. Se mai poate adăuga mazăre, fasole păstăi, varză, gulie, vinete, dovlecei, roşii…

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 250 other followers