Tag Archives: felul 2

Cartofi umpluţi cu carne

29 Mar

Cartofi, cartofiori… rotunjori şi mititei :)

Ingrediente: 10 cartofi potriviţi, 500 g carne tocată de porc, 1 ceapă, 100 g  roşii pasate, ulei, 1 linguriţă de boia dulce, sare, piper

Mod de preparare: Cartofii cruzi se curăţă de coajă şi se scobesc cu ajutorul unei linguriţe. Se aşează, unul lângă altul, într-o tavă unsă bine cu ulei, cu partea scobită în sus.

Într-o tigaie, călim ceapa tăiată mărunt împreună cu carnea tocată în puţin ulei. Condimentăm cu sare, piper, boia şi adăugăm roşiile pasate. Lăsăm să clocotească încă 5 minute. Nu e necesar să fie făcută cărniţa din sos, pentru că oricum o vom pune la cuptor împreună cu cartofii. Umplem fiecare cartof cu sosul acesta de carne.

Turnăm apă în tavă, aproape până atinge nivelul de sus al cartofilor şi acoperim tava cu folie de aluminiu, apoi o introducem în cuptorul încins în prealabil. Apa împreună cu folia vor ajuta cartofii să se înăbuşe, fără să se ardă. După 30-40 minute verificăm cartofii şi cărniţa şi dacă s-au înăbuşit, îndepărtăm folia, radem telemea/caşcaval peste fiecare cartof şi introducem din nou tava la cuptor pentru 5 minute, ca să se rumenească frumos.

Îi servim calzi, cu salată sau murături. Sau “înveşmântaţi” cu iaurt.

Cowboy breakfast

11 Mar

Dacă un cowboy mănâncă într-adevăr la micul dejun un astfel de preparat…nu ştiu :) Dar se poate să aibă nevoie de ceva consistent ca păpica asta de dimineaţă, iar dacă soţia lui e drăguţă şi i-o pregăteşte de cu zori, nu cred că o refuză. Acum că o alegeţi pentru mic dejun, prânz sau cină, e decizia voastră…însă cândva tot trebuie să o încercaţi.

Ingrediente: 1 legătură ceapă verde, 500 g carne tocată de porc, 2 cutii fasole boabe roşie, sare, piper, boia dulce/iute, 4 ouă, ulei de măsline, 1 lingură pastă de tomate, busuioc, un praf de zahăr

Mod de preparare: Ceapa verde se spală şi se taie rondele. Se căleşte în ulei de măsline.

Se adaugă apoi carnea tocată şi se rumeneşte împreună cu ceapa.

Se condimentează cu sare, piper şi boia.

Când carnea începe să se rumenească, adăugăm fasolea scursă de zeamă şi 1/2 cană apă.

Acoperim tigaia cu un capac şi lăsăm să fiarbă la foc mic, până cărniţa este făcută şi se formează un sos. La final, adăugăm o lingură pastă de tomate dizolvată într-o jumătate de căniţă de apă, plus 2 linguri ulei de măsline, condimentată cu zahăr, busuioc şi piper. Mai lăsăm să fiarbă 5 minute, apoi spargem 4 ouă deasupra.

Punem capacul şi lăsăm mâncărica la foc mic până ouăle sunt făcute.

Tocăniţă de ciuperci cu smântână

30 Aug

Ingrediente: 2 cepe mari, 1 farfurie ciuperci de pădure (curăţate şi opărite în prealabil), sare, piper, ulei, 2 căţei de usturoi, pătrunjel, 3 linguri de smântână

Mod de preparare: Ceapa se curăţă, se taie mărunt şi se căleşte în ulei încins împreună cu usturoiul. Când devine sticloasă, se adaugă ciupercile tăiate, 1 ceşcuţă de apă, se pune capacul şi lăsăm să fiarbă la foc mic, amestecând din când în când.

Dacă e nevoie, mai putem completa cu apă, până ciupercile sunt fierte bine şi apa s-a evaporat complet. La final, condimentăm cu sare şi piper, adăugăm pătrunjelul tocat şi smântâna.

Mai dăm 2 clocote.

Servim alături de mămăliguţă.

Dovlecei umpluţi cu carne

22 Iul

Reţeta e cu dedicaţie specială pentru Flory şi Provocarea lunii Iulie

Ingrediente: 3 jumătăţi de dovlecel, 500 g carne tocată de porc, 1 ou, 1 cană suc de roşii, 50 g caşcaval, sare, piper, ulei de măsline, busuioc

Mod de preparare: Dovleceii se curăţă de coajă, se taie în două pe lungime şi se scobesc de miez, cu o linguriţă. Se aşează într-un vas termorezistent, se condimentează cu sare şi piper.

Carnea tocată se condimentează cu sare şi piper şi se amestecă cu oul bătut. Se umplu dovleceii cu carne.

Se stropesc cu ulei de măsline şi cu sucul de roşii.

Se rade deasupra caşcaval.

Se acoperă vasul cu folie de aluminiu şi se dă la cuptor, la foc mic.

Spre final, presărăm busuioc şi lăsăm vasul descoperit la cuptor până se gratinează frumos.

Vinete şi cartofi gratinaţi

20 Iul

Ingrediente: 2 cartofi mai mari,  2 cepe, 500 vinete coapte, 1/2 cană suc de roşii, 2 ouă, 2 linguri de smântână, 50 g caşcaval, sare, piper

Mod de preparare: Cartofii se curăţă, se taie cubuleţe şi se fierb în apă cu sare. Se scurg, se aşează într-un vas de Jena şi se piperează.

Separat, ceapa tăiată peştişori se căleşte în ulei.

Când începe să se înmoaie, se adaugă vinetele coapte şi curăţate (pot fi şi din congelator), tăiate bucăţele mai mari.

Se călesc împreună la foc mic. La final, se condimentează cu sare şi piper şi se adaugă sucul de roşii.

Amestecul de ceapă şi vinete se pune peste cartofi.

Deasupra batem ouăle cu smântâna şi un praf de sare.

Dăm la cuptor. Când începe să se rumenească, radem caşcaval deasupra şi înghiţim în sec :) până se gratinează.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 250 other followers