Prăjitura Katy

14 Mai

Dintotdeauna m-am temut de prăjiturile cu foi, mai ales de cea prezentă care ştiam că are nişte foi mai pretenţioase, care se pot rupe uşor…dar iată că am spart gheaţa :) Şi nu a fost nici pe departe la fel de greu pe cât mă aşteptam :) Aşadar, curaj celor care simţiţi ca mine!

Era prăjitura preferată a copilăriei mele…aşa că am căutat reţeta pe internet şi am găsit o mulţime de variante. Am ales-o pe aceasta şi se pare că am fost inspirată, pentru că gustul a adus foarte mult cu ceea ce ştiam eu. Tot acum am aflat ca denumirea ei este “Prăjitura Katy”, deşi multe probabil o ştiţi ca şi mine, sub denumirea de “Prăjitură cu foaie zdrobită”

Ingrediente

Pentru 4 foi: 100 g zahăr tos, 4 gălbenuşuri, 4 linguri de lapte (40 ml), o linguriţă bicarbonat de sodiu stins cu puţină zeamă de lămâie, 200 g margarină Unirea (la temperatura camerei), 500 g făină

Pentru cremă: una din cele 4 foi coapte, 100 g margarină Unirea pentru creme, 100 g zahăr pudră, 4-5 linguri gem acrişor (vişine, piersici), 2 linguri de  cacao, 200 ml lapte, esenţă de rom

Pentru bezea: 6 albuşuri, 200 g zahăr pudră, 1 linguriţă zeamă de lămâie, ciocolată rasă

Mod de preparare
Pentru foi: Se frământă un aluat din toate ingredientele, cu mâna.

La început va da impresia că nu se leagă, dar insistaţi :) Aluatul astfel obţinut se împarte în 4 bucăţi egale.

Se ia apoi câte o bilă de aluat şi se întinde câte o foaie pe dosul tăvii. Eu nu am uns cu nimic tava, deoarece aluatul are destulă grăsime şi foile nu se vor lipi. Se înţeapă foaia din loc în loc cu furculiţa ca să nu se umfle şi se dă la copt, la 180 grade. E gata în aproximativ 10 minute, când începe să se aurească.

Când e coaptă trecem lama cuţitului de jur împrejur pe sub foaie, ca să o dezlipim şi apoi o lăsăm să “curgă” pe o planşetă de lemn. La fel procedăm şi cu celelalte foi. E indicat să ştergeţi tava cu un şerveţel înainte de a întinde următoarea foaie. Apoi odată scoase din cuptor, aşezaţi foile pentru a se răci una lângă alta şi nu una peste alta.

Pentru cremă: Una din cele 3 foi coapte (care vi se pare că a ieşit cea mai urâţică :)) se zdrobeşte fin cu mâna sau cu un robot, după ce s-a răcit.  Margarina Unirea împreună cu zahărul pudră, gemul, cacaua şi  laptele se pun într-o cratiţă pe foc şi se fierb. Se amesteca bine şi se pune, după gust, esenţă de rom. Se stinge focul şi se lasă amestecul la răcit. Apoi se adaugă foaia zdrobită şi se amestecă bine.

Pentru bezea: Se pun într-o cratiţă pe aburi, albuşurile şi zahărul pudră deodată. Se mixează pe aburi, cu mixerul la viteză maximă, până bezeaua capătă consistenţă. Spre final, adăugăm şi zeama de lămâie.  Trebuie să obţinem o bezea tare, care nu curge nici dacă întoarcem cratiţa cu susul în jos :)

Asamblare:  Crema se împarte în două şi se întinde între cele 3 foi răcite.

Presăm foile bine, să se lipească crema. Deasupra ultimei foi, întindem bezeaua şi radem deasupra ciocolată.

Păstrăm prăjitura la rece. O lăsăm o noapte la frigider neapărat, pentru a se “însiropa” foile de la cremă. Ele la început vor fi crocante şi vor rămâne oarecum tari…dar suficient de moi pentru a putea fi tăiate. O tăiem cu un cuţit trecut mereu prin apă fierbinte, pentru a nu se lipi bezeaua.

About these ads

10 Răspunsuri to “Prăjitura Katy”

  1. pansy 15/05/2012 at 02:05 #

    Cat mai m-am chinuit prima data cu foile astea.Secretul lor este sa ramana albe,sa nu le lasi sa se aureasca.atunci se vor inmuia mai repede.Cand le-am facut prima data,reteta mamei e asemanatoare cu a ta,(cantitati diferite,praf de copt,nu bicarbonat (daca-l stingi cu lamaie poti sa si renunti la el) si samntana sau iaurt in loc de lapte)s-au inmuiat dupa 4 zile !!!!!Deci cu cat sunt mai bronzate cu atat “fezandarea” lor va dura mia mult.Dar rezultatul e remarcabil si devin cu atat mai gustoase cu cat timpul trece.

    • Betty 22/05/2012 at 09:39 #

      Pansy, ale mele dupa cum vezi s-au aurit putin dar doar pe margini, insa s-au comportat foarte bine apoi, in ce priveste inmuierea lor pana a doua zi. Probabl depinde si de agentul de crestere folosit si de smantana sau iaurtul folosit…nu stiu. Eu n-am facut-o dupa reteta mamei mele, dar stiu ca aluatul ei de foi era unul foarte fragil, care ii facea probleme atat cand il intindea, cat si atunci cand scotea foile din cuptor ca i se tot rupeau. Eu, din fericire, dupa reteta asta am avut o experienta pozitiva :) Si rezultatul, cum spui si tu, merita!! E o prajitura delicioasa, dupa parerea mea

  2. Ada 22/05/2012 at 08:14 #

    Betty, dar bezeaua nu merge deloc la cuptor ??? Arata exceptional, felicitari!

    • Betty 22/05/2012 at 09:41 #

      Nu, Ada, bezeaua nu merge deloc la cuptor. Asta pentru ca bezeaua o bati pe aburi, cum e specificat in reteta si atunci 10-15 min cat bati albusurile pe aburi, ele se “fierb” cumva si prind consistenta, incat la final, poti intoarce cratita cu susul in jos si ele trebuie sa ramana acolo :) Si apoi direct de pe aburi intinzi bezeaua deasupra ultimei foi.

  3. Ruxandra 02/07/2012 at 00:52 #

    Este un deliciu..trebuie sa o repet neaparat!!!Multumesc mult! :)

    • anto 04/07/2012 at 00:57 #

      Foarte gustoasa… o fac a doua oara! Multumesc pentru reteta!

      • Betty 07/07/2012 at 16:46 #

        Super, Anto! Ma bucur tare mult. Daca ai reusit sa faci prajitura pt a doua oara pe caldurile astea…inseamna ca ti-a placut tare cu adevarat! Te mai astept in vizita

    • Betty 07/07/2012 at 16:47 #

      Stiu…din copilarie a fost si prajitura mea preferata, dintre cele care se faceau pe la noi pe acasa. Si a ramas in top ;)

      • Antuaneta 07/07/2012 at 18:41 #

        Din fericire sunt in Londra iar aici nu prea a venit vara, sunt mai puțin de 20 de grade! Oricum e atât de buna încât ar merge in orice anotimp, gusturile nu țin cont de temperaturi :))

      • Betty 08/07/2012 at 12:26 #

        Oooo, si noi ne topim in Romania :P In ce priveste gusturile, asa e Antuaneta! Nu se schimba in functie de temperaturi. Ba eu cand ma prinde cate o pofta, deschid cuptorul si nu mai tin cont ca e frig sau cald afara

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,408 other followers

%d bloggers like this: